vineri, 28 septembrie 2012

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

GAMA IUBIRII




Doresc ardent să mă iubeşti

Revăd în minte îtâlnirea,

Mi-e teamă că mă amăgeşti,

Farmec prinde-nchipuirea.



Sol al primăverii vieţii

La-ntâlnire ai venit,

Sincer, totul mă incită

Doamne, sunt îndrăgostită!



Dorinţa ta mă înfioară,

Simţurile-s în alertă,

Lacul - Luna oglindeşte,

Solitudinea-i incertă.



False note, păsări cântă,

Mierle ies de prin zăvoi

Repetând le ţin isonul

Doi simpatici piţigoi.



Doamne, simt că o iubesc!

Mi-e-ndeajuns să o privesc,

Solia din astă seară,

Dorinţa-mi aprinde iară.



Doamnă a inimii mele,

Solidară-n clipe grele,

Mie, cred că-mi eşti sortită,

Doamnă, fii a mea iubită!





GELOZIE



Astăzi, Marea-i ca safirul,

cu reflexe de topaz,

Soarele discret răsare

şi-o sarută în extaz.



Marea-n valuri lin tresare

oglindindu-l cu ardoare

şi-i răspunde visătoare,

în întreaga ei splendoare.



Dintre nori, palida Lună

îi privea înfrigurată

şi gândea că mândrul Soare

o iubise altădată.



Gelozia o cuprinde

şi dispare iar în nori,

pregătită să-i surprindă

facând amor până-n zori.



Trena-i – mantie cu stele,

tot argintul prins în păr,

raze-n platină o-mbracă,

o regină-ntradevăr.



Din înaltul bolţii, Luna

priveşte surprinsă-n mare,

unde îşi vede doar chipul

în oglinda lucitoare.



În adâncuri, dormitoare

din scoici şi alge de mare

puse-n ordine firească

fauna sa-şi odihnească.



Frematând, Marea-I oferă

un spectacol de magie

dăruindu-i primitoare

icre şi fructe de mare.



Plouă iar în miezul verii,

fulgere brăzdează cerul

şi perdele reci de apă

limpezesc bolta-nstelată.



Un şuvoi sprinten de apă

se strecoară printre stânci

şi coboară în cascadă,

de pe munţii-nalţi, abrupţi.



Apa este-nvolburată,

sclipiri calde de argint,

şi goneste-nfrigurată

înspre mare, licărind.



Observând-o, intrigată

Luna-şi zice în sinea ei,

că Marea este superbă,

dar Soarele-I doar al ei.





POVESTE DE IUBIRE



Pe nisipul Mării Negre,

strălucind diamantin,

dormea micuţa sirenă

cu buzele din rubin.



Alge verzi în negre plete,

şirag de mărgăritare,

corali roşii o-nveşmântă,

are o faţă zâmbitoare.



Pe ponton, o siluetă

desprinsă din vise,

privea micuţa sirenă

care îl vrăjise.



Un fior trupu-i străbate

ca flulgeru-n noapte,

prevestind o aventură

plină de dulci şoapte.



Vocea ei melodioasă

de sirenă-ndrăgostită

îl atrage-ntr-o poveste

de iubire împlinită.



Îşi trăiesc sub clar de Lună

clipa de iubire,

Ea dispare-n valuri albe

pentru nemurire.



Întins pe plaja pustie

Soarele-l găseşte-n zori,

cu o mică perlă-n palmă,

confirmarea viselor.





DE ZIUA MEA



Încă nu ştiu ce-mi doresc, dar de stau şi mă gândesc,

aş vrea multă sănătate, că deja avem de toate.



Sănătate fiicei mele, c-a trecut prin clipe grele,

soţului ei tot aşa, c-altfel viaţa ar fi grea.



Doamne, dă-le la nepoţi sănătate, ştiu că poţi !

ca să fie liniştiţi dragii lor părinţi.



Fraţilor dă-le povaţă să-şi iubească a lor soaţă,

pentru copilaşii lor, dă-le mare ajutor.



Nimeni să nu flămânzească, setea să le-o potolească,

să trăiască fiecare, după munca ce o are.



Vreau de ziua mea, o floare,

multe feţe zâmbitoare, şampanie în pahare.



Toţi să fie mulţumiţi că-s tineri şi fericiţi.

să-şi crească copiii lor, să le fie de ajutor.



Când la vârsta mea vor fi, să mă bucur, de-oi trăi,

că nimic nu le lipseşte şi iubirea lor sporeşte !



Hai noroc, şi sănătate, să ne veselim, că poate

într-o altă bună zi, toate se vor împlini!

...

Dragilor, aşa a fost, toate au în lume un rost,

Ne-am distrat, am chefuit, flori superbe am primit!





FRUNZELE TOAMNEI
(elegie)

Era o toamnă ca-n poveşti,

cu frunze-ngălbenite,

un vânt hoinar le-mprăştia

pe aleile-nsorite.



Le arginta bruma în zori

punându-le-n valoare,

şi Soarele când răsărea

sclipeau mărgăritare.



Le auzeam foşnind discret,

uşor înfiorate,

şi-n sarabandă s-avântau

de Luna-ncurajate.



Se repetau la nesfarsit

mişcarile lascive

şi-ntruchipau într-un covor

o mie de motive.



Albastrul cerului senin,

împodobit cu stele,

crea fundalul potrivit

tabloului cu Iele.



Mă resemnez că-i efemeră

a Lumii existenţă

şi mă tot bucur an de an

de-a Toamnei chintesenţă.





duminică, 1 iulie 2012

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

VIŞINI ÎN FLOARE




Vişinii albiţi de floare

şi o-nmiresmată boare

ce uşor şi lin adie,

să ies din casă mă-mbie.



Plec îndată la plimbare,

alegând mica cărare

ce mă duce jos, în vale,

cât mai este un pic răcoare.



Iarba fină, verde crud -

un covor fin de mătase,

are ajurate-n ea: părăluţe,

albăstrele, năsturaşi sidefii,

mici pâlcuri de păpădii.



Susur de izvor s-aude,

de sub pietre clipocind,

apa sprinten şerpuieşte,

având sclipiri de argint.



Căţăraţi pe un stei din sare,

speriaţi, doi iezişori

behăie timid spre capră,

implorând-o: „ajutor!”



Cu ochi blânzi, spre mine,

capra priveşte implorator,

să-i dau jos neastâmpăraţii,

să se joace pe covor.



Ţinând iezii strâns în braţe

cobor steiul dăltuit,

câinele în juru-mi sare,

pune botul jos pe labe,

dă din coadă mulţumit.



Revin, spre prânz acasă,

mulţumită şi voioasă.



Între timp, vişinii-n floare,

polenizaţi de albine,

au cernut albe petale,

pe iarba strălucitoare.



Vişinele de smarald

sub a soarelui văpaie

deveni-vor rubinii,

cu arome minunate,

să mâncaţi pe săturate!









IUBIREA



Cupidon - un amoraş frumuşel şi drăgălaş,

pus pe şotii şi pe şagă alege perechea dragă.



Amor fulgeră, săgeata voluptăţii îi dă gata,

şi iubirea se strecoră ca veninu-n inimioară.



Iubirea – gingaşă floare o primim şi o dăruim

cu ardoare, cât trăim, celor pe care-i iubim.



Iubirea-i atemporală - auroră boreală

ce viaţa-nfrumuseţează şi o binecuvantează.



Iubirea-i vâltoare-n limpezi ape curgătoare

şerpuind unduitoare, scăldate-n raze de soare.



Iubirea este furtună, vifor sau văpaie,

este jarul ce mocneşte, nu-i un foc de paie.



Iubirea-i torentul care ne prinde-n al lui şuvoi

şi ne duce în ispită, în păcat, pe amândoi.



Iubirea-i lumina care ne înalţă spre sublim,

forţă motice a vieţii, dar dumnezeiesc, divin.



Recoltând rodul iubirii ne desăvârşim deplin

şi-n altarul casei noastre, cu smerenie mă-nchin.





GAMA IUBIRII



Doresc ardent să mă iubeşti

Revăd în minte îtâlnirea,

Mi-e teamă că mă amăgeşti,

Farmec prinde-nchipuirea.



Sol al primăverii vieţii

La-ntâlnire ai venit,

Sincer, totul mă incită

Doamne, sunt îndrăgostită!



Dorinţa ta mă înfioară,

Simţurile-s în alertă,

Lacul - Luna oglindeşte,

Solitudinea-i incertă.



False note, păsări cântă,

Mierle ies de prin zăvoi

Repetând le ţin isonul

Doi simpatici piţigoi.



Doamne, simt că o iubesc!

Mi-e-ndeajuns să o privesc,

Solia din astă seară,

Dorinţa-mi aprinde iară.



Doamnă a inimii mele,

Solidară-n clipe grele,

Mie, cred că-mi eşti sortită,

Doamnă, fii a mea iubită!

























































„ZORI ŞI ASFINŢIT”

1 DECEMBRIE 2011




De-ai fi trăit iubite,

ce bine ne-ar fi fost,

Copila noastră are

în viaţă al ei rost.



Ne amintim de tine

şi încă regretăm,

ai plecat prea devreme

dar noi nu te uităm!



În ziua asta dragă

te-am fi aniversat

a 70-a oară

şi te-am fi adorat.



Noi te avem în minte

aşa cum tu erai,

ne amintim fervoarea

cu care ne iubeai.



Ai fost iubitul, tatăl

şi ţi-ai iubit părinţii,

dar le-ai ascuns pe toate

într-un ungher al minţii.



Ai rătăcit cărarea,

te-ai îmbătat cu vise

şi ai părăsit viaţa,

sorocul nu venise.



Azi îţi dedic iubirea

ce încă dăinuieşte

şi mă mai rog la Domnul

pentru iertarea ta,

să îţi deschidă poarta

cetăţii străjuite,

să-ţi dea loc de odihna-n

Împărăţia Sa.







ECLIPSĂ DE LUNĂ



Soarele-a apus spre seară,

Luna-ncearcă să răsară

Dar pentru a şasea oară,

În Secolul XXI,

Intră-n Eclipsă totală...



Mâncat-au Luna vârcolacii?

de frunze-s goi acum copacii.

Motanii adunaţi în strană,

Aşteaptă omul în sutană

Să-i poftească la pomană.



Ce întuneric este afară,

Nici stelele n-au răsărit,

Un OZN ne dă târcoale

Rotindu-se în cercuri ample,

Într-un halou cu mov tivit.



Latră câinii, latră-ntruna...

Doamne, unde o fi Luna?







NOAPTE DE IARNA



În zăpada afânată

ce se troienea în noapte.

ne trânteam uşor pe spate,

lasând a noastre amprente,

pe jos înşirate.



Ne distram privind apoi

urmele-n zăpadă,

ce păreau fantastici Yeti

dansând tumultuos, ardent,

într-o sarabandă.



Ne agăţam de câte o cracă

scuturând zăpada,

albi, din cap până-n picioare,

îmi furai o sărutare

şi începea joaca.



Alergai ca să mă prinzi,

mijlocelul să-mi cuprinzi,

te-mbrăţişam îmbujorată,

şi-ţi dadeam şi eu apoi,

sărutarea înapoi.



Ajungeam târziu acasă,

focul stins, perdeaua trasă,

dar o noapte aşa frumoasă

nu se uită niciodată…

azi, am părul nins.



„ZORI ŞI ASFINŢIT”




LANUL DE GRÂU



Sub albul imaculat

grâul germinează

şi apoi va răsări

o splendidă oază.



Iată, lanul a-nverzit,

dănţuiesc păunii,

„o s-avem recoltă bună!”

aşa spun bătrânii.



Seara vântul lin adie

făcând valuri în câmpie,

spicele pline de floare

se mlădie cu lentoare.



Când se ivesc zorile,

mici lacrimi de rouă

ajută spicul să crească,

chiar dacă nu plouă.



Paiul suplu s-a-nălţat,

boabe cresc în noapte

şi foarte curând

vor fi spice coapte.



Soarele a poleit

holdele-n carate,

aur galben strălucind,

din zori până-n noapte.



Şi natura generoasă

flori gingase a plantat

făcând din covorul galben

un tablou pictat.



Roşii maci, cicoare albastră,

rapiţă şi sunătoare,

neghină, condurii doamnei,

prinos de culoare.



Calul l-am înşeuuat

şi-am pornit în goană

aripi parcă ne purtau

spre a zării geană.



Ţăranii culeg recolta,

o pun în hambare,

va fi hrana naţiunii,

mâine-i sărbatoare!







PLOAIE DE VARĂ



Se frâng copacii de furtună,

şi praful alb pluteşte-n zări,

cu geamăt scurt oftează vântul

şi lacrimi are bolta-n nori.



Ce răvăşită e natura,

nimic din ce era sublim,

se zvârcoleşte-n agonie,

o, Doamne sfinte, ce destin!



Cu şerpi de foc se-ncinge cerul

şi clocoteşte-n spume marea,

în tunet hohoteşte zarea,

doar muntele-i nebiruit.



Lacrimi calde cerul cerne

şi în linişte le aşterne-n noapte,

pe fereastră-n lungi şuvoaie

se preling lacrimi de ploaie.



În culori de smalţ pestriţe

se trezesc poienele,

mândrul Soare le surâde,

mijind uşor genele.





„ZORI ŞI ASFINŢIT”

MAGNOLII




Pe strada mea, magnolii albe,

sub Soare au prins viaţă,

Din zori şi pană-n asfinţit

mireasma ne răsfaţă.



Cuprinşi de vrajă, pe-nserat

mai facem o plimbare,

Sub albul lor imaculat

îmi furi o sărutare...



Dar iată că a răsărit

Corabia celestă pe

valuri de nori lunecând

şi stele-i fac orchestră.



Efectul albului sublim

oniric este-n noapte,

Simţi puritatea suspinând

şi-a vantului dulci şoapte.



De pe-o alee, la paradă,

înveşmântate-n roz-bombon

magnolii tinere, suave,

ţintesc al Primaverii tron.



Mirificul piersic zâmbeşte

îmbujorat de-atâta şagă,

pregnant parfum exală el

şi le dedică un rondel.









CASTANII



Azi castanii-s plini de floare, şi afară este soare,

m-au atins câteva raze şi chipul îmi luminează.

M-aş plimba dar n-am cu cine, şi singură îmi e bine

trag în piept aerul rece, e aproape ora zece.



M-aş plimba pe o alee, dar sunt singura femeie

şi parcă nu-mi şade bine să mă plimb fără de tine.

Mai bine rezolv probleme şi pornesc pe jos alene

cu o oră mai devreme, înspre Arcul de Triumf.



Mireasma castanilor, mă îndeamnă să-i privesc

sufletul să-mi încălzesc, ochii să-mi înveselesc.

Acum totul este verde, iarba proaspătă şi parcul

pun într-o lumină nouă barca ce animă lacul.



Despletite sălcii cată în a lacului oglindă

etalandu-şi mâţişorii - primăvara s-o convingă

să scalde-n raze de soare boboceii răţişoarei

ce trec în şir indian legănandu-se pe un val.



Lalele pline de rouă s-au deschis discret spre soare

în culori ce le arată în întreaga lor splendoare.

Liliacu-i tot o floare, alb şi mov, o încântare

Şi un zumzet de albine dintre tufe vine.







MACII



Au înflorit macii în câmp

îi vezi în holdele de grâu

şi uneori chiar în grădini

încântă ochiul tău.



Petale fine de mătase

abe, roşii, roz bombon,

pe tija verde, graţioasă

mijesc boboci ce încă dorm.



Un vânt suav poartă petale

împrăştiindu-le în zare,

rămâne-n urmă doar sămânţa

într-o capsulă protectoare.



De medicină agreate,

capsule-n opiu transformate

vor potoli ca-n paradis

durerile de nedescris.



O mică floare, minunată

cu un parfum suav, uşor,

se poate însă transforma

într-un duşman necruţător.



Depinde doar de noi să ştim

natura cum s-o folosim...







NUFERI



Palatul brâncovenesc

cu pădurea ce-l umbreşte

în lacul Mogoşoaia

frumuseţea-şi oglindeşte.



Lei ce străjuiau palatul

sunt acum stane de piatră

dar păzesc cu străşnicie

zâna adormită-n vatră.



Ne plimbăm pe lac

cu barca şi privim

în depărtare - peisajul

ce ne-ncântă prin culoare.



Frunze mari, ovale, verzi,

plutesc deasupra apei

şi pe tije cresc bobocii

florilor imaculate.



Nuferi galbeni în ghirlandă

Prinţul îi transformă-n salbă;

cunună albă-mpleteşte

pentru fata ce-o iubeşte.



Nuferi albi şi nuferi galbeni

parcă ne cer îndurare

să-i lăsăm să retrăiască

povestea nemuritoare.







ORHIDEEA ALBĂ



Orhideea albă-i floarea

ce-n buchete adunată,

spre altar poartă mireasa,

ca şi ea - imaculată...



Dup-o noapte înstelată,

se trezeşte-nfiorată,

şi-şi deschide lent

corola-n ametiste irizată.



Sub cupola de topaz,

Soarele ochii-şi mijeşte

şi priveşte spre Pământul

ce la viaţă se trezeşte.



De pe-un ram înmiresmat

un colibri-n jur priveşte,

zăreşte, scăldată-n soare,

orhideea, etalând mărgăritare.



El începe s-o curteze,

roua-i soarbe c-un sărut,

savurând apoi nectarul

dulce, fin, necunoscut.



Orhideea-ndrăgostită

îl răsfaţă iubitoare,

cu miresme îl îmbie

şi-l cuprinde-ntre petale.



Soarele-i scaldă în raze

aurii, strălucitoare,

poleindu-le-n carate

dragostea nemuritoare.





LEANDRUL



Văzut-ai oare vreodată,

un arbust ornamental

cu frunze lanceolate,

şi multe inflorescenţe

presărate pe un ram?



L-am văzut, este fantastic,

Leandru-i senzaţional…

Frumuseţe ireală,

un buchet imens el pare,

cu florile parfumate

şi mirosul fin, dulceag,

este-n sine-o provocare.



Crezut-ai oare, vreodată

că a lui splendidă floare

de un alb suav şi gingaş,

roz bombon, galben şi

roşu, mov, lila - o încântare,

poate deveni-ntro clipă

otravă nimicitoare?



Creşte-n Orient, fantastic,

chiar şi-n Asia Centrală

a ajuns şi-n Europa,

dacă-l ai e o comoară.

Dar, să-ţi fereşti de el copiii,

să-i înveţi să nu-l atingă,

fiindcă în a lui esenţă

Leandrul este otrăvitor...











"ZORI ŞI ASFINŢIT"

VIAŢA




Pe covorul fermecat

timpul nostru a zburat...

Acum este vremea voastră

să-nfloriţi în glastră.



Grija ta este mai mare,

Mama-i semn de întrebare.

Încet, încet, ea descreşte

timpul parcă o topeşte.



Multe ştie, dar nu poate

cât poţi tu, nici pe jumate.

Nu se-mpacă cu ideea

că-i desuetă femeia...



Ce a fost şi ce a rămas,

se simte şi-n al ei glas.

Şi-ar dori să mai trăiască

câtva timp, să vă iubească.



Ai crescut frumoasă floare,

multă minte şi candoare,

Ai ce-ţi doreşti de la viaţă

- soţul iubit te răsfaţă.



De-aş trăi să-ţi văd ideea

despre ce poate femeia

împlinită, la ea-n casă,

cu prieteni dragi la masă.



Pe unii i-aţi cununat,

altora le-aţi creştinat

rodul dragostei curate,

de noroc să aveţi parte!



Uneori, trăim în ceaţă

ratăcind drumul în viaţă.

Alteori, scăldaţi de mare,

iubim fericiţi sub Soare.











DECEPTIE



De-ai fi venit c-o floare şi-n ochi m-ai fi privit,

ai fi văzut ce-n viaţă nicicând nu ai gândit.



Dar te-ai adus pe tine pierdut în amintiri,

legat pentru vecie de fostele iubiri.



Când te-am văzut, desigur, am fost dezamăgită

că vocea-ţi fremătândă ţi-era nepotrivită.



M-ai căutat gândind că eu te voi alege,

dar în această lume avem o simplă lege.



N-am vrut viaţa-mi simplă să mi-o complic…

cu tine n-aş avea libertate, m-aş păcăli pe mine.



Mi-ar fi plăcut să spui “Astăzi, de ziua mea,

doresc să-ţi ofer ţie clipe din viaţa mea!”



Dar vezi, te-ai mulţumit doar cu a mea urare

şi ai omis, băiete… ce tristă întâmplare.



Oricum, în lumea asta nu-i simplu să trăieşti

alături de persoana pe care o-ndrăgeşti.



Şi ce să-ţi spun? M-am lămurit pe mine,

ce-mi trebuie în viaţă ca să îmi fie bine.



O umbră de iubire când mi-este cald la soare,

o flacără să ardă omătul din cărare...





MĂRŢIŞOR



Astăzi este Mărţişor - zi de primăvară,

calendarul aşa zice, dar e frig afară.

Două fire de arnici, alb şi roşu răsucesc,

le atârn la capăt ciucuri şi cu dragoste-i privesc.

Am pus bucurie-n ei, gândurile mele bune,

pntru fiica mea frumoasă fericire să adune.

Este vremea florilor, chiar acum de mărţişor,

dintr-o lună străvezie floare galbenă îmbie

gingaşă, frumoasă floare, într-o zi de sărbătoare

să-i dea Suzanei bineţe, zâmbetul să o răsfeţe.



Este din nou primăvară, am primit şi ghiocei

parfumaţi uşor şi gingaşi, aşa cum e gestul ei.

Roşii frumoase lalele, şapte inimi mititele,

fiindcă Săptămâna are şi ea şapte zilişoare.

Suzi şi Joseph, desigur, mi-au adus şi-un mărţisor

un trifoi micuţ din aur - parte din norocul lor.

Mi-a adus şi Nicolae ca în fiecare an

un buchet frumos albastru, irişi ca de porţelan.

Suzanei o orhidee roz cum nici nu te gândeşti

de o priveşti pare desprinsă dintr-o lume de poveşti.

Alexandru şi-al meu frate ne-au oferit trandafiri

toate astea demonstrează nesfârşitele iubiri.







MADAM SANS-GENE



Se îndrepta spre cabaret

având în gând, un dor discret;

era târziu, în miez de vară,

şi El spera – poate deseară...



El o priveşte pe Sans-Gene,

dansând lasciv, uşor obscen,

etalând forme voluptoase,

sub fine franjuri din mătase.



Ea simte muzica, mimează

o baiaderă ce dansează.

Şiraguri de mărgăritare

are la gât, mâini şi picioare.



Mlădie, corpu-şi unduieşte,

în lungi spirale se roteşte.

Ochii de jar îi ard în noapte,

buzele– rodii, în arşiţă coapte.



Privirile li se-ntâlnesc,

întâmplător, pentru o clipă,

cât să-ntelagă ce-şi doresc,

la vremea potrivită.



Înfierbântat, neliniştit

- un leu pândind în noapte -

păşeşte sprinten către Ea

şi vorbele-i sunt şoapte.



Dorinţa-i arde, dulce chin

ce se va stinge într-un suspin,

îmbrăţişări, dulci sărutări,

şi haine sfâştiate...



Au petrecut noaptea

iubind cu multă dăriuire,

au adormit abia în zori,

cuprinşi de fericire.



Cu mângâieri el încearca

dorinţa să-i trezească,

şi aşteapta doar un semnal,

chitit s-o cucerească.

Înlănţuiţi în dans divin,

extazul clipei îl trăiesc,

el o sărută murmurând:

pot fi iubrea ta, oricând.



Senină, ochii îşi mijeşte,

cu-un sărut îl răsplăteşte,

şi îl îmbie cu dulci şoapte:

vino, dragul meu, la noapte...







OGLINDA



Două suflete pereche,

Priveau în oglinda veche

Admirându-se-n tăcere,

Gândind la „Luna de miere”.



Ea, suavă si gingaşă,

Arunca priviri poznaşe,

Cucerind bărbatul care

O dorea cu-nfrigurare.



El ştia prea bine ţelul

Şi gândea să-i dea inelul,

Cumpănind clipa în care

Să-i fure o sărutare.



Pe o ferăstruică mică,

Intră-n zbor o păsărică,

În jurul lor se roteşte,

Şi voioasă ciripeşte.



Profitând de întâmplare

Ea-l cuprinde cu ardoare

Şi-l întreabă visătoare:

„O fi semn sau o-ntâmplare?”



„Tu ce-ai vrea, iubita mea?

Psărea mi-a dat ceva”...

Şi-i pune sfios inelul,

Fredonându-i cântecelul:



„Vrei să fii soţia mea?”

„Da! Da! Da!voi fi a ta!”

Şi oglinda, cu pudoare,

Reflectă o-mbrăţişare...







































"ZORI ŞI ASFINŢIT"


CROAZIERĂ MEDITERANEANĂ



Hotelul “Titanic”,

sub ploaie de stele,

visează la ziua în care

va naviga pe mare…



Ciripit de păsărele

ne trezeşte de cu zori,

flori de leandru-nmiresmate,

feerie de culori.



Multe alte floricele

gătite de sărbăroare,

etaleaz-a lor corole

cu miresme-mbietoare.



Palmierii de smarald

strălucesc scăldaţi în rouă,

Soarele trimite raze

scindând orizontu-n două.



Marea este ca safirul,

cerul pare azuriu

vapori urcă-n atmosferă,

răsăritu-i auriu.



Vaporul “Speranţa”

cu marinari la cart,

aşteaptă semnalul plecării

- la start!



Ce confort, ce ambianţă,

zi superbă de vacanţă,

profităm de atmosferă

şi plecăm în croazieră.



Marea este liniştită

şi ne leagănă în larg,

la timonă căpitanul,

mai semeţ ca un catarg.



Pescăruşii ne salută,

albe aripi fâlfâind,

peşti în bancuri se adună,

apa pare de argint.



Se zăresc munţii golaşi,

navigăm către cascadă,

o maimuţă stânca pare,

văzută în zare…



Iată, o grotă ne îmbie

cu ecouri chiar din prag,

curajoşii iau o barcă

şi vâslesc prin gang.



Apa cade în cascadă

şi creează valuri,

vasul nostru-i o nălucă

scăldată-n talazuri.



Unii se aruncă-n valuri

şi înoată voiniceşte,

pe alţii, ameţiţi de valuri,

whisky îi trezeşte.





Se iveşte portu-n golf,

şi o briză lin adie,

coborâm în mica barcă,

debarcaderul aşteaptă.



Simţim pământul sub picioare

şi pornim agale…

în bazarul de pe coastă

admirăm artă turcească…



Se oferă spre vânzare

preparate culinare,

peşte şi fructe de mare,

baclava, sarailii,

sucuri, fructe aurii…



Cumpărăm bijuterii,

jucării pentru copii,

cafea negară turcească,

bere să ne răcorească.



Urcăm în autocare

şi ne-ntoarcem din plimbare

la Hotelul “Titanic”

ce pare - cufundat în visare…









VACANŢĂ LA DUNĂRE



Alexandru ş-al lui fiu -

Mihăiţă cel hazliu -

au plecat într-o vacanţă

plini de importanţă.



De pe prispa casei vechi

ce dă în grădină

ei privesc spre Dunăre

şi-n taină suspină.



Mai târziu, au hotărât

să se scalde împreună,

au luat cu ei merinde,

vremea este bună.



Dunărea curge în valuri

încărcată cu poveri,

ea transportă înspre mare

şlepuri, barje şi vapoare.



Apa ei învolburată

este galbenă, mâloasă,

c-a plouat în Europa,

nu a fost vreme frumoasă.



Malul abrupt de argilă

mărginit de sălcii

ascunde-o micuţă barcă

cu vâslele roşii.



Este cald, vor să se scalde,

în grabă s-au dezbrăcat

şi în Dunărea gălbuie

amândoi s-au aruncat.



Ei înoată voiniceşte,

apa vrea să-i ia la vale,

dar de barcă ei s-agaţă

şi vâslesc agale.



Pe un vas de croazieră

se dansează vals…

este “Dunărea albastră”

a lui Johann Strauss.



Vezi? acolo, la izvoare,

în munţii Pădurea Neagră,

Dunărea este albastră...

cine poate, să-nţeleagă!



Şapte ţări a străbătut

la noi să ajungă,

în Deltă s-a revărsat

după cale lungă.



Continuu-n Marea Neagră

Dunărea se varsă...

este o binecuvântare,

marea noastră şansă.



Zâmbitori şi fericiţi,

tată şi fiu mână-n mână

se-ntorc la mama Anica

să cineze împreună.







TRECE TIMPUL



Alaltăieri, eram ieduţă...

săream să rup câte-o crenguţă

cu flori albe de salcâm,

apoi m-ascundeam în fân.



Ieri, am fost o veveriţă

mândra de a mea codiţă,

ronţăiam alune verzi

şi alergam prin livezi.



Astăzi sânt o pisicuţă

graţioasă şi drăguţă;

languroasă mă dezmierd,

între perne, acum, mă pierd.



Mâine – o vulpe şireată,

voi da iama în poiată

să umplu un coş cu ouă,

că peste o zi, pui de aur vor ieşi.



Poimâine, ca o leoaică

îmi voi apăra puiuţii,

voi vâna să le-aduc hrană

să crească micuţii.



Trece timpul şi iubirea

zi de zi sporeşte...

Bine-mi şade să fiu mamă

dagostea-mi prieşte!







NICOLAE



L-a adus Suzi acasă,

într-o vară mai demult,

s-au plăcut şi împreună

câtva timp au petrecut.



L-am tratat ca pe un fiu,

ce s-a întâmplat nu ştiu,

Îmi zice şi acum mamă,

pe el Nicolae-l cheamă.



Nu e Ţarul Nicolae

şi nici fante de Obor,

E băiat de Colentina,

isteţ, şi curtenitor…



Că nu-i Sfântul Nicolae,

este purul adevăr,

prietenii îl strigă Nicu

şi-i băiatul lui tăticu.



Pentru Suzi, Nicolae

uneori e Nicuşor,

îşi dorea probabil fata

să aibă un frăţior.



Nu le-a fost dat împreună

să îşi facă viitor,

Soarta i-a ales pe alţii

să fie perechea lor.



Toate, una peste alta,

sunt o lecţie de mareaţă,

ei vor fi mereu prieteni

bucurându-se de viaţă.







MARIE,

DRAGĂ MARIE,



Azi îţi dăruiesc o floare

Să ţi-o prinzi la cingătoare

Sau poate la pălărie

Cum îţi place ţie.

O floare de busuioc

Să-ţi poarte noroc.

“La mulţi ani!”



O altă Marie…