GAMA IUBIRII
Doresc ardent să mă iubeşti
Revăd în minte îtâlnirea,
Mi-e teamă că mă amăgeşti,
Farmec prinde-nchipuirea.
Sol al primăverii vieţii
La-ntâlnire ai venit,
Sincer, totul mă incită
Doamne, sunt îndrăgostită!
Dorinţa ta mă înfioară,
Simţurile-s în alertă,
Lacul - Luna oglindeşte,
Solitudinea-i incertă.
False note, păsări cântă,
Mierle ies de prin zăvoi
Repetând le ţin isonul
Doi simpatici piţigoi.
Doamne, simt că o iubesc!
Mi-e-ndeajuns să o privesc,
Solia din astă seară,
Dorinţa-mi aprinde iară.
Doamnă a inimii mele,
Solidară-n clipe grele,
Mie, cred că-mi eşti sortită,
Doamnă, fii a mea iubită!
GELOZIE
Astăzi, Marea-i ca safirul,
cu reflexe de topaz,
Soarele discret răsare
şi-o sarută în extaz.
Marea-n valuri lin tresare
oglindindu-l cu ardoare
şi-i răspunde visătoare,
în întreaga ei splendoare.
Dintre nori, palida Lună
îi privea înfrigurată
şi gândea că mândrul Soare
o iubise altădată.
Gelozia o cuprinde
şi dispare iar în nori,
pregătită să-i surprindă
facând amor până-n zori.
Trena-i – mantie cu stele,
tot argintul prins în păr,
raze-n platină o-mbracă,
o regină-ntradevăr.
Din înaltul bolţii, Luna
priveşte surprinsă-n mare,
unde îşi vede doar chipul
în oglinda lucitoare.
În adâncuri, dormitoare
din scoici şi alge de mare
puse-n ordine firească
fauna sa-şi odihnească.
Frematând, Marea-I oferă
un spectacol de magie
dăruindu-i primitoare
icre şi fructe de mare.
Plouă iar în miezul verii,
fulgere brăzdează cerul
şi perdele reci de apă
limpezesc bolta-nstelată.
Un şuvoi sprinten de apă
se strecoară printre stânci
şi coboară în cascadă,
de pe munţii-nalţi, abrupţi.
Apa este-nvolburată,
sclipiri calde de argint,
şi goneste-nfrigurată
înspre mare, licărind.
Observând-o, intrigată
Luna-şi zice în sinea ei,
că Marea este superbă,
dar Soarele-I doar al ei.
POVESTE DE IUBIRE
Pe nisipul Mării Negre,
strălucind diamantin,
dormea micuţa sirenă
cu buzele din rubin.
Alge verzi în negre plete,
şirag de mărgăritare,
corali roşii o-nveşmântă,
are o faţă zâmbitoare.
Pe ponton, o siluetă
desprinsă din vise,
privea micuţa sirenă
care îl vrăjise.
Un fior trupu-i străbate
ca flulgeru-n noapte,
prevestind o aventură
plină de dulci şoapte.
Vocea ei melodioasă
de sirenă-ndrăgostită
îl atrage-ntr-o poveste
de iubire împlinită.
Îşi trăiesc sub clar de Lună
clipa de iubire,
Ea dispare-n valuri albe
pentru nemurire.
Întins pe plaja pustie
Soarele-l găseşte-n zori,
cu o mică perlă-n palmă,
confirmarea viselor.
DE ZIUA MEA
Încă nu ştiu ce-mi doresc, dar de stau şi mă gândesc,
aş vrea multă sănătate, că deja avem de toate.
Sănătate fiicei mele, c-a trecut prin clipe grele,
soţului ei tot aşa, c-altfel viaţa ar fi grea.
Doamne, dă-le la nepoţi sănătate, ştiu că poţi !
ca să fie liniştiţi dragii lor părinţi.
Fraţilor dă-le povaţă să-şi iubească a lor soaţă,
pentru copilaşii lor, dă-le mare ajutor.
Nimeni să nu flămânzească, setea să le-o potolească,
să trăiască fiecare, după munca ce o are.
Vreau de ziua mea, o floare,
multe feţe zâmbitoare, şampanie în pahare.
Toţi să fie mulţumiţi că-s tineri şi fericiţi.
să-şi crească copiii lor, să le fie de ajutor.
Când la vârsta mea vor fi, să mă bucur, de-oi trăi,
că nimic nu le lipseşte şi iubirea lor sporeşte !
Hai noroc, şi sănătate, să ne veselim, că poate
într-o altă bună zi, toate se vor împlini!
...
Dragilor, aşa a fost, toate au în lume un rost,
Ne-am distrat, am chefuit, flori superbe am primit!
FRUNZELE TOAMNEI
(elegie)
Era o toamnă ca-n poveşti,
cu frunze-ngălbenite,
un vânt hoinar le-mprăştia
pe aleile-nsorite.
Le arginta bruma în zori
punându-le-n valoare,
şi Soarele când răsărea
sclipeau mărgăritare.
Le auzeam foşnind discret,
uşor înfiorate,
şi-n sarabandă s-avântau
de Luna-ncurajate.
Se repetau la nesfarsit
mişcarile lascive
şi-ntruchipau într-un covor
o mie de motive.
Albastrul cerului senin,
împodobit cu stele,
crea fundalul potrivit
tabloului cu Iele.
Mă resemnez că-i efemeră
a Lumii existenţă
şi mă tot bucur an de an
de-a Toamnei chintesenţă.
Doresc ardent să mă iubeşti
Revăd în minte îtâlnirea,
Mi-e teamă că mă amăgeşti,
Farmec prinde-nchipuirea.
Sol al primăverii vieţii
La-ntâlnire ai venit,
Sincer, totul mă incită
Doamne, sunt îndrăgostită!
Dorinţa ta mă înfioară,
Simţurile-s în alertă,
Lacul - Luna oglindeşte,
Solitudinea-i incertă.
False note, păsări cântă,
Mierle ies de prin zăvoi
Repetând le ţin isonul
Doi simpatici piţigoi.
Doamne, simt că o iubesc!
Mi-e-ndeajuns să o privesc,
Solia din astă seară,
Dorinţa-mi aprinde iară.
Doamnă a inimii mele,
Solidară-n clipe grele,
Mie, cred că-mi eşti sortită,
Doamnă, fii a mea iubită!
GELOZIE
Astăzi, Marea-i ca safirul,
cu reflexe de topaz,
Soarele discret răsare
şi-o sarută în extaz.
Marea-n valuri lin tresare
oglindindu-l cu ardoare
şi-i răspunde visătoare,
în întreaga ei splendoare.
Dintre nori, palida Lună
îi privea înfrigurată
şi gândea că mândrul Soare
o iubise altădată.
Gelozia o cuprinde
şi dispare iar în nori,
pregătită să-i surprindă
facând amor până-n zori.
Trena-i – mantie cu stele,
tot argintul prins în păr,
raze-n platină o-mbracă,
o regină-ntradevăr.
Din înaltul bolţii, Luna
priveşte surprinsă-n mare,
unde îşi vede doar chipul
în oglinda lucitoare.
În adâncuri, dormitoare
din scoici şi alge de mare
puse-n ordine firească
fauna sa-şi odihnească.
Frematând, Marea-I oferă
un spectacol de magie
dăruindu-i primitoare
icre şi fructe de mare.
Plouă iar în miezul verii,
fulgere brăzdează cerul
şi perdele reci de apă
limpezesc bolta-nstelată.
Un şuvoi sprinten de apă
se strecoară printre stânci
şi coboară în cascadă,
de pe munţii-nalţi, abrupţi.
Apa este-nvolburată,
sclipiri calde de argint,
şi goneste-nfrigurată
înspre mare, licărind.
Observând-o, intrigată
Luna-şi zice în sinea ei,
că Marea este superbă,
dar Soarele-I doar al ei.
POVESTE DE IUBIRE
Pe nisipul Mării Negre,
strălucind diamantin,
dormea micuţa sirenă
cu buzele din rubin.
Alge verzi în negre plete,
şirag de mărgăritare,
corali roşii o-nveşmântă,
are o faţă zâmbitoare.
Pe ponton, o siluetă
desprinsă din vise,
privea micuţa sirenă
care îl vrăjise.
Un fior trupu-i străbate
ca flulgeru-n noapte,
prevestind o aventură
plină de dulci şoapte.
Vocea ei melodioasă
de sirenă-ndrăgostită
îl atrage-ntr-o poveste
de iubire împlinită.
Îşi trăiesc sub clar de Lună
clipa de iubire,
Ea dispare-n valuri albe
pentru nemurire.
Întins pe plaja pustie
Soarele-l găseşte-n zori,
cu o mică perlă-n palmă,
confirmarea viselor.
DE ZIUA MEA
Încă nu ştiu ce-mi doresc, dar de stau şi mă gândesc,
aş vrea multă sănătate, că deja avem de toate.
Sănătate fiicei mele, c-a trecut prin clipe grele,
soţului ei tot aşa, c-altfel viaţa ar fi grea.
Doamne, dă-le la nepoţi sănătate, ştiu că poţi !
ca să fie liniştiţi dragii lor părinţi.
Fraţilor dă-le povaţă să-şi iubească a lor soaţă,
pentru copilaşii lor, dă-le mare ajutor.
Nimeni să nu flămânzească, setea să le-o potolească,
să trăiască fiecare, după munca ce o are.
Vreau de ziua mea, o floare,
multe feţe zâmbitoare, şampanie în pahare.
Toţi să fie mulţumiţi că-s tineri şi fericiţi.
să-şi crească copiii lor, să le fie de ajutor.
Când la vârsta mea vor fi, să mă bucur, de-oi trăi,
că nimic nu le lipseşte şi iubirea lor sporeşte !
Hai noroc, şi sănătate, să ne veselim, că poate
într-o altă bună zi, toate se vor împlini!
...
Dragilor, aşa a fost, toate au în lume un rost,
Ne-am distrat, am chefuit, flori superbe am primit!
FRUNZELE TOAMNEI
(elegie)
Era o toamnă ca-n poveşti,
cu frunze-ngălbenite,
un vânt hoinar le-mprăştia
pe aleile-nsorite.
Le arginta bruma în zori
punându-le-n valoare,
şi Soarele când răsărea
sclipeau mărgăritare.
Le auzeam foşnind discret,
uşor înfiorate,
şi-n sarabandă s-avântau
de Luna-ncurajate.
Se repetau la nesfarsit
mişcarile lascive
şi-ntruchipau într-un covor
o mie de motive.
Albastrul cerului senin,
împodobit cu stele,
crea fundalul potrivit
tabloului cu Iele.
Mă resemnez că-i efemeră
a Lumii existenţă
şi mă tot bucur an de an
de-a Toamnei chintesenţă.
