VIAŢA
Pe covorul fermecat
timpul nostru a zburat...
Acum este vremea voastră
să-nfloriţi în glastră.
Grija ta este mai mare,
Mama-i semn de întrebare.
Încet, încet, ea descreşte
timpul parcă o topeşte.
Multe ştie, dar nu poate
cât poţi tu, nici pe jumate.
Nu se-mpacă cu ideea
că-i desuetă femeia...
Ce a fost şi ce a rămas,
se simte şi-n al ei glas.
Şi-ar dori să mai trăiască
câtva timp, să vă iubească.
Ai crescut frumoasă floare,
multă minte şi candoare,
Ai ce-ţi doreşti de la viaţă
- soţul iubit te răsfaţă.
De-aş trăi să-ţi văd ideea
despre ce poate femeia
împlinită, la ea-n casă,
cu prieteni dragi la masă.
Pe unii i-aţi cununat,
altora le-aţi creştinat
rodul dragostei curate,
de noroc să aveţi parte!
Uneori, trăim în ceaţă
ratăcind drumul în viaţă.
Alteori, scăldaţi de mare,
iubim fericiţi sub Soare.
DECEPTIE
De-ai fi venit c-o floare şi-n ochi m-ai fi privit,
ai fi văzut ce-n viaţă nicicând nu ai gândit.
Dar te-ai adus pe tine pierdut în amintiri,
legat pentru vecie de fostele iubiri.
Când te-am văzut, desigur, am fost dezamăgită
că vocea-ţi fremătândă ţi-era nepotrivită.
M-ai căutat gândind că eu te voi alege,
dar în această lume avem o simplă lege.
N-am vrut viaţa-mi simplă să mi-o complic…
cu tine n-aş avea libertate, m-aş păcăli pe mine.
Mi-ar fi plăcut să spui “Astăzi, de ziua mea,
doresc să-ţi ofer ţie clipe din viaţa mea!”
Dar vezi, te-ai mulţumit doar cu a mea urare
şi ai omis, băiete… ce tristă întâmplare.
Oricum, în lumea asta nu-i simplu să trăieşti
alături de persoana pe care o-ndrăgeşti.
Şi ce să-ţi spun? M-am lămurit pe mine,
ce-mi trebuie în viaţă ca să îmi fie bine.
O umbră de iubire când mi-este cald la soare,
o flacără să ardă omătul din cărare...
MĂRŢIŞOR
Astăzi este Mărţişor - zi de primăvară,
calendarul aşa zice, dar e frig afară.
Două fire de arnici, alb şi roşu răsucesc,
le atârn la capăt ciucuri şi cu dragoste-i privesc.
Am pus bucurie-n ei, gândurile mele bune,
pntru fiica mea frumoasă fericire să adune.
Este vremea florilor, chiar acum de mărţişor,
dintr-o lună străvezie floare galbenă îmbie
gingaşă, frumoasă floare, într-o zi de sărbătoare
să-i dea Suzanei bineţe, zâmbetul să o răsfeţe.
Este din nou primăvară, am primit şi ghiocei
parfumaţi uşor şi gingaşi, aşa cum e gestul ei.
Roşii frumoase lalele, şapte inimi mititele,
fiindcă Săptămâna are şi ea şapte zilişoare.
Suzi şi Joseph, desigur, mi-au adus şi-un mărţisor
un trifoi micuţ din aur - parte din norocul lor.
Mi-a adus şi Nicolae ca în fiecare an
un buchet frumos albastru, irişi ca de porţelan.
Suzanei o orhidee roz cum nici nu te gândeşti
de o priveşti pare desprinsă dintr-o lume de poveşti.
Alexandru şi-al meu frate ne-au oferit trandafiri
toate astea demonstrează nesfârşitele iubiri.
MADAM SANS-GENE
Se îndrepta spre cabaret
având în gând, un dor discret;
era târziu, în miez de vară,
şi El spera – poate deseară...
El o priveşte pe Sans-Gene,
dansând lasciv, uşor obscen,
etalând forme voluptoase,
sub fine franjuri din mătase.
Ea simte muzica, mimează
o baiaderă ce dansează.
Şiraguri de mărgăritare
are la gât, mâini şi picioare.
Mlădie, corpu-şi unduieşte,
în lungi spirale se roteşte.
Ochii de jar îi ard în noapte,
buzele– rodii, în arşiţă coapte.
Privirile li se-ntâlnesc,
întâmplător, pentru o clipă,
cât să-ntelagă ce-şi doresc,
la vremea potrivită.
Înfierbântat, neliniştit
- un leu pândind în noapte -
păşeşte sprinten către Ea
şi vorbele-i sunt şoapte.
Dorinţa-i arde, dulce chin
ce se va stinge într-un suspin,
îmbrăţişări, dulci sărutări,
şi haine sfâştiate...
Au petrecut noaptea
iubind cu multă dăriuire,
au adormit abia în zori,
cuprinşi de fericire.
Cu mângâieri el încearca
dorinţa să-i trezească,
şi aşteapta doar un semnal,
chitit s-o cucerească.
Înlănţuiţi în dans divin,
extazul clipei îl trăiesc,
el o sărută murmurând:
pot fi iubrea ta, oricând.
Senină, ochii îşi mijeşte,
cu-un sărut îl răsplăteşte,
şi îl îmbie cu dulci şoapte:
vino, dragul meu, la noapte...
OGLINDA
Două suflete pereche,
Priveau în oglinda veche
Admirându-se-n tăcere,
Gândind la „Luna de miere”.
Ea, suavă si gingaşă,
Arunca priviri poznaşe,
Cucerind bărbatul care
O dorea cu-nfrigurare.
El ştia prea bine ţelul
Şi gândea să-i dea inelul,
Cumpănind clipa în care
Să-i fure o sărutare.
Pe o ferăstruică mică,
Intră-n zbor o păsărică,
În jurul lor se roteşte,
Şi voioasă ciripeşte.
Profitând de întâmplare
Ea-l cuprinde cu ardoare
Şi-l întreabă visătoare:
„O fi semn sau o-ntâmplare?”
„Tu ce-ai vrea, iubita mea?
Psărea mi-a dat ceva”...
Şi-i pune sfios inelul,
Fredonându-i cântecelul:
„Vrei să fii soţia mea?”
„Da! Da! Da!voi fi a ta!”
Şi oglinda, cu pudoare,
Reflectă o-mbrăţişare...
Pe covorul fermecat
timpul nostru a zburat...
Acum este vremea voastră
să-nfloriţi în glastră.
Grija ta este mai mare,
Mama-i semn de întrebare.
Încet, încet, ea descreşte
timpul parcă o topeşte.
Multe ştie, dar nu poate
cât poţi tu, nici pe jumate.
Nu se-mpacă cu ideea
că-i desuetă femeia...
Ce a fost şi ce a rămas,
se simte şi-n al ei glas.
Şi-ar dori să mai trăiască
câtva timp, să vă iubească.
Ai crescut frumoasă floare,
multă minte şi candoare,
Ai ce-ţi doreşti de la viaţă
- soţul iubit te răsfaţă.
De-aş trăi să-ţi văd ideea
despre ce poate femeia
împlinită, la ea-n casă,
cu prieteni dragi la masă.
Pe unii i-aţi cununat,
altora le-aţi creştinat
rodul dragostei curate,
de noroc să aveţi parte!
Uneori, trăim în ceaţă
ratăcind drumul în viaţă.
Alteori, scăldaţi de mare,
iubim fericiţi sub Soare.
DECEPTIE
De-ai fi venit c-o floare şi-n ochi m-ai fi privit,
ai fi văzut ce-n viaţă nicicând nu ai gândit.
Dar te-ai adus pe tine pierdut în amintiri,
legat pentru vecie de fostele iubiri.
Când te-am văzut, desigur, am fost dezamăgită
că vocea-ţi fremătândă ţi-era nepotrivită.
M-ai căutat gândind că eu te voi alege,
dar în această lume avem o simplă lege.
N-am vrut viaţa-mi simplă să mi-o complic…
cu tine n-aş avea libertate, m-aş păcăli pe mine.
Mi-ar fi plăcut să spui “Astăzi, de ziua mea,
doresc să-ţi ofer ţie clipe din viaţa mea!”
Dar vezi, te-ai mulţumit doar cu a mea urare
şi ai omis, băiete… ce tristă întâmplare.
Oricum, în lumea asta nu-i simplu să trăieşti
alături de persoana pe care o-ndrăgeşti.
Şi ce să-ţi spun? M-am lămurit pe mine,
ce-mi trebuie în viaţă ca să îmi fie bine.
O umbră de iubire când mi-este cald la soare,
o flacără să ardă omătul din cărare...
MĂRŢIŞOR
Astăzi este Mărţişor - zi de primăvară,
calendarul aşa zice, dar e frig afară.
Două fire de arnici, alb şi roşu răsucesc,
le atârn la capăt ciucuri şi cu dragoste-i privesc.
Am pus bucurie-n ei, gândurile mele bune,
pntru fiica mea frumoasă fericire să adune.
Este vremea florilor, chiar acum de mărţişor,
dintr-o lună străvezie floare galbenă îmbie
gingaşă, frumoasă floare, într-o zi de sărbătoare
să-i dea Suzanei bineţe, zâmbetul să o răsfeţe.
Este din nou primăvară, am primit şi ghiocei
parfumaţi uşor şi gingaşi, aşa cum e gestul ei.
Roşii frumoase lalele, şapte inimi mititele,
fiindcă Săptămâna are şi ea şapte zilişoare.
Suzi şi Joseph, desigur, mi-au adus şi-un mărţisor
un trifoi micuţ din aur - parte din norocul lor.
Mi-a adus şi Nicolae ca în fiecare an
un buchet frumos albastru, irişi ca de porţelan.
Suzanei o orhidee roz cum nici nu te gândeşti
de o priveşti pare desprinsă dintr-o lume de poveşti.
Alexandru şi-al meu frate ne-au oferit trandafiri
toate astea demonstrează nesfârşitele iubiri.
MADAM SANS-GENE
Se îndrepta spre cabaret
având în gând, un dor discret;
era târziu, în miez de vară,
şi El spera – poate deseară...
El o priveşte pe Sans-Gene,
dansând lasciv, uşor obscen,
etalând forme voluptoase,
sub fine franjuri din mătase.
Ea simte muzica, mimează
o baiaderă ce dansează.
Şiraguri de mărgăritare
are la gât, mâini şi picioare.
Mlădie, corpu-şi unduieşte,
în lungi spirale se roteşte.
Ochii de jar îi ard în noapte,
buzele– rodii, în arşiţă coapte.
Privirile li se-ntâlnesc,
întâmplător, pentru o clipă,
cât să-ntelagă ce-şi doresc,
la vremea potrivită.
Înfierbântat, neliniştit
- un leu pândind în noapte -
păşeşte sprinten către Ea
şi vorbele-i sunt şoapte.
Dorinţa-i arde, dulce chin
ce se va stinge într-un suspin,
îmbrăţişări, dulci sărutări,
şi haine sfâştiate...
Au petrecut noaptea
iubind cu multă dăriuire,
au adormit abia în zori,
cuprinşi de fericire.
Cu mângâieri el încearca
dorinţa să-i trezească,
şi aşteapta doar un semnal,
chitit s-o cucerească.
Înlănţuiţi în dans divin,
extazul clipei îl trăiesc,
el o sărută murmurând:
pot fi iubrea ta, oricând.
Senină, ochii îşi mijeşte,
cu-un sărut îl răsplăteşte,
şi îl îmbie cu dulci şoapte:
vino, dragul meu, la noapte...
OGLINDA
Două suflete pereche,
Priveau în oglinda veche
Admirându-se-n tăcere,
Gândind la „Luna de miere”.
Ea, suavă si gingaşă,
Arunca priviri poznaşe,
Cucerind bărbatul care
O dorea cu-nfrigurare.
El ştia prea bine ţelul
Şi gândea să-i dea inelul,
Cumpănind clipa în care
Să-i fure o sărutare.
Pe o ferăstruică mică,
Intră-n zbor o păsărică,
În jurul lor se roteşte,
Şi voioasă ciripeşte.
Profitând de întâmplare
Ea-l cuprinde cu ardoare
Şi-l întreabă visătoare:
„O fi semn sau o-ntâmplare?”
„Tu ce-ai vrea, iubita mea?
Psărea mi-a dat ceva”...
Şi-i pune sfios inelul,
Fredonându-i cântecelul:
„Vrei să fii soţia mea?”
„Da! Da! Da!voi fi a ta!”
Şi oglinda, cu pudoare,
Reflectă o-mbrăţişare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu