PERPETUU
Sufletul, divina forţă
creatoare de viaţă,
omenirea-nsufleţeşte
dându-i duh şi cutezanţă.
Suflet şi trup, un întreg
ce iubirea o animă,
simbol al trăirilor,
torţă veşnică, sublimă.
Sufletul e raza care
luminează cursul vieţii,
facându-ne buni şi tandrii
chiar din zorii tinereţii.
Sufletu-şi cată pereche,
după datina străveche,
şi-atunci când o găseşte
o minune se-mplineşte.
Suflet bun, mărinimos,
dragoste, afecţiune,
esenţa iubirilor
ce animă-ntreaga lume.
Azi, trăindu-ne viaţa,
arşiţa ne pârjoleşte,
este a iubirii vrajă
ce alt suflet plămădeşte.
Am primit şi am dat viaţă,
întreţinem focul viu,
toţi suntem datori s-o facem
cât nu-i prea târziu.
ÎNTREBARE
Venim în astă lume
deplin încrezători,
destinul ne promite
iubire şi comori.
Învăţăm să cerem apă,
mâncare, dragoste mare,
simţim că mama şi tata
sunt fiinţe iubitoare.
Gângurim şi facem paşi
suntem tare drăgălaşi
cercetăm jucărioare,
ne ridicăm în picioare.
Învăţăm pe rând cuvinte,
recunoaştem pe părinte,
ştim să zicem mama, tata,
de plimbare suntem gata.
Şapte ani avem nevoie
să-i intrăm lumii în voie
şi toţi suntem educaţi
de părinţi, bunici şi fraţi.
Acumulăm cunoştinţe
şi ne punem trei dorinţe
să fim mari, să fim iubiţi,
şi să trăim fericiţi.
Adolescenţa ne-nvaţă
ce să preţuim în viaţă:
bogăţia sufletească
cu iubirea ei firească.
Muncii ziua-i dăruim,
dragostei a nopţii boare.
şi în zorii dimineţii
sorbim din nectarul vieţii .
Viaţa este o-ncântare,
ne farmecă, ne vrăjeşte,
şi-n vârtej turbionar
spre adâncuri ne târăşte.
Iată, toată omenirea,
fără să vorbim de rasă,
când îmbătrâneşte moare
părăsindu-şi a ei casă.
Întrebarea ce se pune
şi răspuns încă nu are
“Cum putem rămâne tineri
şi plini de ardoare?”
Am trăit toţi odiseea
şi am dăruit urmaşi
să descopere enigma
plină de suspans.
“Tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte”
este încă doar povestea
scrisă într-o carte…
GELOZIE
Astăzi, marea-i ca safirul,
cu reflexe de topaz,
Soarele discret răsare
şi-o sarută în extaz.
Marea-n valuri lin tresare
oglindindu-l cu ardoare
şi-i răspunde visătoare,
în întreaga ei splendoare.
Dintre nori, palida Lună
îi privea înfrigurată
şi gândea că mândrul Soare
o iubise altădată.
Gelozia o cuprinde
şi dispare iar în nori,
pregătită să-i surprindă
facând amor până-n zori.
Trena-i – mantie cu stele,
tot argintul prins în păr,
raze-n platină o-mbracă,
o regină-ntradevăr.
Din înaltul bolţii, Luna
priveşte surprinsă-n mare,
unde îşi vede doar chipul
în oglinda lucitoare.
În adâncuri, dormitoare
din scoici şi alge de mare
puse-n ordine firească
fauna sa-şi odihnească.
Frematând, marea-I oferă
un spectacol de magie
dăruindu-i primitoare
icre şi fructe de mare.
Plouă iar în miezul verii,
fulgere brăzdează cerul
şi perdele reci de apă
limpezesc bolta-nstelată.
Un şuvoi sprinten de apă
se strecoară printre stânci
şi coboară în cascadă,
de pe muntii-nalţi, abrupţi.
Apa este-nvolburată,
sclipiri calde de argint,
şi goneste-nfrigurată
înspre mare, licărind.
Observând-o, intrigată
Luna-şi zice în sinea ei,
că marea este superbă,
dar Soarele-I doar al ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu