CLACA
În casa bunicilor va fi clacă mare,
bunica se pregăteşte ca de sărbătoare.
Mă trezeşte si mă smulge din a mele vise
Cu figura-i luminoasă, parcă nu dormise.
Cozile bunicii poartă salbele cu cocoşei
ce scot clinchete discrete sub basmaua ei.
Şi miroase tare bine a izmă si busuioc
sau poate a iasomie că-i poartă noroc.
Eu ma uit în ochii ei cu unde albastre,
şi gândesc că este zâna fericirii noastre.
Fugi nepotă şi-i anunţă pe vecinii mei
că-i aşteaptă Costea iară, la clacă diseară.
Buna coace acum pe vatră plăcintele dobrogene,
scoate vinul şi îl pune în urcioare, la răcoare...
Ea mai scoate din firide nuci, caise şi stafide;
ziua trece-n zbor şi seara s-adună vecinii...
Caiere de lână albă prinse-n furci, parcă îmbie
fusul firul să îl toarcă în spirale de magie.
Bărbatii curăţă harnici porumbul de pe ştiuleţi
şi mai trag cate o duşcă devenind mai vorbăreţi.
Costea le cântă din fluier şi unii mai şugubeţi
vor să-i sperie c-o mască jucând umbre pe pereţi.
Multe lămpi şi felinare noaptea luminează
pană târziu - către ziuă - când munca-ncetează.
Bunicii sunt fericiţi fiindcă treabă bună
au făcut ai lor vecini la clacă împreună.
Au muncit şi s-au distrat şi plăcinte au mâncat,
vinul i-a înveselit au cântat şi-au dănţuit...
FANY
Şi-a cusut zestrea pe pânza de păianjen, ca-n poveşti,
Îngânând cântece tandre, şi punând flori la fereşti.
Dar i-a fost furată toată, tot ce poţi s-agoniseşti
Tata însă a consolat-o, c-o iubea cum nu gândeşti.
Şi-au făcut rostul împreună, au făcut o casă.
Ca să aibă copilaşii ce-i mai bun la masă
Au sădit pomi fructiferi, vie, flori frumoase,
Au avut căţel în curte şi pisică-n casă.
Ochi vioi de căprioară, părul negru mătăsos,
Faţa-i este luminată de un zâmbet radios.
Sprintenă şi mlădioasă e măicuţa mea
Pe toţi trei mult ne iubeşte şi ne îngrijeşte.
Astăzi Fany a pregătit feluri de bucate
Asortate cu bun gust şi cu vin udate.
Multe fructe, îngheţată, chiar şi o cafea
Pentru tata, că ii place să o bea cu ea.
După masă fiecare îşi vede de treaba lui.
Mama deretică-n casă, dar cu gândul e hai-hui.
Oare la ce se gândeşte mama mea frumoasă,
Poate la soţul iubit care nu-i acasă?
Pe nepoate le-au iubit, că noi, fiecare,
Câte-o floare am sădit în gradina mare.
Când gătesc pentru ai mei, mă gândesc că toate
Astăzi sunt doar amintiri, vii şi minunate.
VASILE
Vasile bucovinean de-a lui obârşie,
Cu ochii verzi ca de jad, plin de bonomie.
E isteţ şi chiar plăcut într-o conversaţie
Uneori frumoasa-i gură bătea câmpii cu graţie.
La un bal de ofiţeri, o-ntâlni pe Fany
Şi-pe loc o îndrăgi, c-aşa-s băietanii.
N-ar fi vrut s-o piardă el pe cenuşăreasă
Ce regina balului fusese aleasă.
N-a durat prea mult Vasile să se hotărască
Şi în sat o nuntă mare să se pregătească.
Hore, sârbe săltăreţe, mirii au dansat un vals,
Vinu-n rubinii cascade veselindu-i pe nuntaşi.
Unii îi priveau cu pică, tot succesul repurtat
Ce? Ea nu putea s-aleagă dintre ei, un alt bărbat?
Fany l-a ales pe el, chiar de nu era bogat
Că i-l adusese soarta, chiar la Coslugea în sat.
În Ardeal, chiar la Joseni au plecat în vară,
Fără nici un mic regret, dragoste de ţară.
Munţii i-au primit cu drag şi i-au ocrotit
De seceta care-n ţară atunci a venit.
Şi de-atunci până la moarte au fost împreună,
Au avut copii, nepoate şi o viaţă bună.
Le-au văzut crescând pe ele, ca salcâmii înfloriţi...
Ce puteau să-şi mai dorească ca să fie fericiţi?
LEI SUB SEMNUL SOARELUI
S-a născut Ea - o leoaică – chiar la polul frigului
Mariana o numiră ca revista timpului.
A venit pe lume mică, cât o lingură din lemn,
Nu ştiau de-o să trăiască, aşteptau cu toţi un semn.
Apăru Costea zis Hogea – bunic hâtru, sănătos,
Şi a luat-o să o crească ca pe un miel Merinos.
Zi şi noapte împreună cei doi oile păzeau,
Laptele în unt, smântană, caş şi branză transformau.
Pe zi ce trecea leoaica se-ntrema, se rotunjea
Ajunsese să-i întreacă pe cei de-o vârstă cu ea.
Îi cânta seara din fluier, ea râdea sau se-ntrista
pentru „Ciobanaşul care îşi pierduse turma sa”.
Uneori la potcovar se adunau bătrânii,
Timp în care povesteau cum trăiau românii.
Caii ei şi-i potcoveau, ea privea uimită
La cleştele ce-ndoia potcoava-nroşită .
Şi-ntr-o bună zi din curte pe sub poartă a ieşit
S-a dus să vadă copiii ce-n vecini i-a auzit.
De atunci la grădiniţă, zi de zi s-a tot jucat
Cu băieţi şi cu fetiţe – ce timp minunat...
Şi leoaica-n Dobrogea a crescut sub Soare
Alergând pe plajă şi plonjând în mare.
Într-o zi de Soare plină s-a născut un băieţel:
Este un leuţ pe cinste şi-l cheamă Mircel.
Zoo-parc e casa noastră în ea cresc doi lei
O mămică şi un tată au grijă de ei.
Părinţii îi ocrotesc, îi cresc şi îi îngrijesc
Ca şi ei în viitor să aibă copiii lor.
Se pare c-au reuşit, aşa este-n viaţă,
Soarele răsare-n zori, dar dispare-n ceaţă.
Leii sunt acum maturi însă uneori,
Se mai hârjonesc sub Soare că e semnul lor.
În casa bunicilor va fi clacă mare,
bunica se pregăteşte ca de sărbătoare.
Mă trezeşte si mă smulge din a mele vise
Cu figura-i luminoasă, parcă nu dormise.
Cozile bunicii poartă salbele cu cocoşei
ce scot clinchete discrete sub basmaua ei.
Şi miroase tare bine a izmă si busuioc
sau poate a iasomie că-i poartă noroc.
Eu ma uit în ochii ei cu unde albastre,
şi gândesc că este zâna fericirii noastre.
Fugi nepotă şi-i anunţă pe vecinii mei
că-i aşteaptă Costea iară, la clacă diseară.
Buna coace acum pe vatră plăcintele dobrogene,
scoate vinul şi îl pune în urcioare, la răcoare...
Ea mai scoate din firide nuci, caise şi stafide;
ziua trece-n zbor şi seara s-adună vecinii...
Caiere de lână albă prinse-n furci, parcă îmbie
fusul firul să îl toarcă în spirale de magie.
Bărbatii curăţă harnici porumbul de pe ştiuleţi
şi mai trag cate o duşcă devenind mai vorbăreţi.
Costea le cântă din fluier şi unii mai şugubeţi
vor să-i sperie c-o mască jucând umbre pe pereţi.
Multe lămpi şi felinare noaptea luminează
pană târziu - către ziuă - când munca-ncetează.
Bunicii sunt fericiţi fiindcă treabă bună
au făcut ai lor vecini la clacă împreună.
Au muncit şi s-au distrat şi plăcinte au mâncat,
vinul i-a înveselit au cântat şi-au dănţuit...
FANY
Şi-a cusut zestrea pe pânza de păianjen, ca-n poveşti,
Îngânând cântece tandre, şi punând flori la fereşti.
Dar i-a fost furată toată, tot ce poţi s-agoniseşti
Tata însă a consolat-o, c-o iubea cum nu gândeşti.
Şi-au făcut rostul împreună, au făcut o casă.
Ca să aibă copilaşii ce-i mai bun la masă
Au sădit pomi fructiferi, vie, flori frumoase,
Au avut căţel în curte şi pisică-n casă.
Ochi vioi de căprioară, părul negru mătăsos,
Faţa-i este luminată de un zâmbet radios.
Sprintenă şi mlădioasă e măicuţa mea
Pe toţi trei mult ne iubeşte şi ne îngrijeşte.
Astăzi Fany a pregătit feluri de bucate
Asortate cu bun gust şi cu vin udate.
Multe fructe, îngheţată, chiar şi o cafea
Pentru tata, că ii place să o bea cu ea.
După masă fiecare îşi vede de treaba lui.
Mama deretică-n casă, dar cu gândul e hai-hui.
Oare la ce se gândeşte mama mea frumoasă,
Poate la soţul iubit care nu-i acasă?
Pe nepoate le-au iubit, că noi, fiecare,
Câte-o floare am sădit în gradina mare.
Când gătesc pentru ai mei, mă gândesc că toate
Astăzi sunt doar amintiri, vii şi minunate.
VASILE
Vasile bucovinean de-a lui obârşie,
Cu ochii verzi ca de jad, plin de bonomie.
E isteţ şi chiar plăcut într-o conversaţie
Uneori frumoasa-i gură bătea câmpii cu graţie.
La un bal de ofiţeri, o-ntâlni pe Fany
Şi-pe loc o îndrăgi, c-aşa-s băietanii.
N-ar fi vrut s-o piardă el pe cenuşăreasă
Ce regina balului fusese aleasă.
N-a durat prea mult Vasile să se hotărască
Şi în sat o nuntă mare să se pregătească.
Hore, sârbe săltăreţe, mirii au dansat un vals,
Vinu-n rubinii cascade veselindu-i pe nuntaşi.
Unii îi priveau cu pică, tot succesul repurtat
Ce? Ea nu putea s-aleagă dintre ei, un alt bărbat?
Fany l-a ales pe el, chiar de nu era bogat
Că i-l adusese soarta, chiar la Coslugea în sat.
În Ardeal, chiar la Joseni au plecat în vară,
Fără nici un mic regret, dragoste de ţară.
Munţii i-au primit cu drag şi i-au ocrotit
De seceta care-n ţară atunci a venit.
Şi de-atunci până la moarte au fost împreună,
Au avut copii, nepoate şi o viaţă bună.
Le-au văzut crescând pe ele, ca salcâmii înfloriţi...
Ce puteau să-şi mai dorească ca să fie fericiţi?
LEI SUB SEMNUL SOARELUI
S-a născut Ea - o leoaică – chiar la polul frigului
Mariana o numiră ca revista timpului.
A venit pe lume mică, cât o lingură din lemn,
Nu ştiau de-o să trăiască, aşteptau cu toţi un semn.
Apăru Costea zis Hogea – bunic hâtru, sănătos,
Şi a luat-o să o crească ca pe un miel Merinos.
Zi şi noapte împreună cei doi oile păzeau,
Laptele în unt, smântană, caş şi branză transformau.
Pe zi ce trecea leoaica se-ntrema, se rotunjea
Ajunsese să-i întreacă pe cei de-o vârstă cu ea.
Îi cânta seara din fluier, ea râdea sau se-ntrista
pentru „Ciobanaşul care îşi pierduse turma sa”.
Uneori la potcovar se adunau bătrânii,
Timp în care povesteau cum trăiau românii.
Caii ei şi-i potcoveau, ea privea uimită
La cleştele ce-ndoia potcoava-nroşită .
Şi-ntr-o bună zi din curte pe sub poartă a ieşit
S-a dus să vadă copiii ce-n vecini i-a auzit.
De atunci la grădiniţă, zi de zi s-a tot jucat
Cu băieţi şi cu fetiţe – ce timp minunat...
Şi leoaica-n Dobrogea a crescut sub Soare
Alergând pe plajă şi plonjând în mare.
Într-o zi de Soare plină s-a născut un băieţel:
Este un leuţ pe cinste şi-l cheamă Mircel.
Zoo-parc e casa noastră în ea cresc doi lei
O mămică şi un tată au grijă de ei.
Părinţii îi ocrotesc, îi cresc şi îi îngrijesc
Ca şi ei în viitor să aibă copiii lor.
Se pare c-au reuşit, aşa este-n viaţă,
Soarele răsare-n zori, dar dispare-n ceaţă.
Leii sunt acum maturi însă uneori,
Se mai hârjonesc sub Soare că e semnul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu