"ZORI ŞI ASFINŢIT"

ONOAREA



Să ai prieteni şi să fii trădat?

de multe ori s-a întâmplat...

ei - trădătorii, dragii mei,

pot fi consideraţi mişei.



Să-ţi pierzi încrederea nu-i greu,

de aceea tu gândeşte,

că-n timp, tot ce ai adunat

în van se risipeşte.



Încrederea de-i înşelată,

onoarea le va fi pătată

şi orice vor face apoi,

ramân cu stropii de noroi!



Pedeapsa este exemplară,

viaţa-ntreagă - o povară;

nu vă miraţi, dacă-ntr-o zi,

prieteni nu vor mai găsi.



Este umila mea părere,

vă rog, să reflectaţi,

orice s-ar întâmpla în viaţă,

Onoarea s-o păstraţi!





APEL



Opriţi războiu-n lumea mare,

Să fie iar pace sub Soare!

Chemaţi-vă trupele acasă,

Nu faceţi iar ură de rasă!



Mor zilnic zeci de combatanţi

Şi voi nu vă gândiţi

Că-i aşteaptă-n prag soţii,

Fraţi, surori, părinţi, copii.



De criză păreţi speriaţi,

Voi v-aţi pierdut în luptă fraţi?

Aţi crescut fără părinţi,

Rugându-vă să nu muriţi?



V-a rănit pe voi vreo mină?

Voi vă plimbaţi în limuzină,

V-aţi îmbuibat pe seama lor,

Nici nu vă pasă de popor.



E plină lumea de infirmi,

Dar pe voi nu vă doare,

Pământu-i de sânge-mbibat,

Orfanii mor de foame!



Părinţii plâng îndureraţi

Când pier a lor odoare,

Chiar şi eroi de-i declaraţi,

Mai are vreo valoare?



Mor oameni simpli şi copii,

Răniţii putrezesc de vii.

Treziţi-vă, cât nu-i târziu,

Să nu pierdeţi şi voi un fiu!



Mai bine purtaţi tratative

Să fie pace şi iubire...

Nu investiţi banii în arme,

Salvaţi bătrâni ce mor de foame!



De ce tot clasa muncitoare

Să dea tributul cel mai mare?

Treziţi-vă, nu fiţi mişei,

În junglă nu trăiesc doar lei!!





MĂRTURISIRE



Au trecut ani şi anotimpuri

de când Pământul îl umbresc,

sub semnul Soarelui născută,

în nopţi cu Lună, te doresc...



Eu îmi urmez a mea cărare

chiar de-i furtună ori vânt,

dacă plouă-mi iau umbrela,

când ninge, simt mirajul sfânt.



Nu-mi schimb niciodată ritmul,

inima-mi ţine cadenţa,

încerc de vicii să mă lepăd,

şi să-mi păstrez independenţa.



M-am achitat de datorie,

muncind cinstit, cu dăruire,

şi mi-am crescut cu drag

copila – a ochilor lumină vie.



Nu-i sunt nimănui datoare,

am o fire generoasă,

Leoaică în chintesenţă,

nu ţin supărări în casă.



Aşa m-au educat ai mei,

să nu încalc poruncile,

şi să mă rog la Dumnezeu,

de câte ori îmi este greu.



Cred în forţa creatoare,

Dumnezeu m-a ajutat,

datorită lui mai sunt

şi trăiesc, cum mi-a fost dat.



Numai sufletul meu ştie

cât am pătimit în viaţă,

credinţa mi-a dat putere,

sorţii mele să-i fac faţă.



Dumnezeu fie cu voi,

să n-aveţi griji şi nevoi!





CÂND NU AI INSPIRAŢIE



Când nu ai inspiraţie

cu tocul sau condeiu-n mână

stai şi priveşti adânc în gol

şi n-ai nicio senzaţie…



Şi totuşi cauţi, nu te laşi,

în gânduri adânci te abaţi,

hârtia-ţi tremură în faţă,

se mişcă, parcă prinde viaţă.



Tu o priveşti, ea te sfidează,

ai vrea să scrii dar nici o frază

hârtia nu ţi-o onorează

când nu ai inspiraţie.