NUANŢE
Pe stânci albastre,
pescăruşi ţintesc nemărginirea
şi marea strălucind în larg,
le mângâie privirea.
Valurile înspumate
poartă midii către ţărm,
în nisip rămâne perla
ce o ne-o disputăm.
De n-ai văzut marea,
te îndemn s-o faci acum
să simţi frenezia,
şi al brizei parfum.
O paletă de culoare
de albastru-n multe tonuri.
colorează pietre scumpe,
irizându-le-n halouri.
Albastru-i safirul,
topazul este-albastru,
albastru este cerul,
Pământu-i tot albastru.
Infinitele nuanţe
din albastru derivate,
colorează orizontul
- apă şi cer îmbinate.
Unde albastre
ies din râuri,
din lacuri albastre
sau din cerul înstelat
în oceane reflectat.
Mare, stânci şi valuri albe,
un bărbat pe plajă doarme.
El, bătrânul Lup-de-mare,
cu-a lui frumuseţe
pe fete le ademeneşte
ca să îl răsfeţe:
„Vino langă mine,
te aştept demult,
îmi vei fi iubită,
hai, dă-mi un sărut!
Strânge-mă în braţe,
te voi mângâia,
îţi voi umple viaţa
cu iubirea mea!”
Şi pe creste înspumate
ei plutesc purtaţi de val...
şi îşi dăruiesc iubirea
în flux estival.
La ţărm aşteaptă lotca
şi Luna îi veghează,
dintr-un mănunchi de stele
un far trimite o rază.
FEERIE
Antalia-i locul
spre care zburăm,
la-nceput de vară,
ca să ne bronzăm.
Hotelul Concord
străjuit de piscine,
în Lara elitei,
mă primea pe mine.
Senin şi Soare,
văd munţii în zare
oglindiţi în mare.
Albastru spicat,
nuanţe mediteraneene,
zăresc printre gene;
la orizont
cer şi mare fac front.
Pe pontonul alb
ca un cort de emir
fâlfâie steaguri .
Briza ce unduie
albe perdele
lasă să-ntrevedem
imaculate saltele
şi perne de vis,
prosoapele-ntinse
– un verde deschis.
Veseli, bronzaţi,
şi încinşi de soare
privim orizontul în zare.
În apa albastră
vezi bancuri de peşti
şi broaşte ţestoase
cum nici nu gândeşti.
Freamată marea, briza adie,
Soarele urcă, plaja-i pustie.
Spre seară, mulţimea
se-ntoarce la mare
voind să mai prindă
apusul de soare.
E marea ripsată
şi fină ca moarul,
refluxul o trage în larg
de pe maluri.
Ne-mbie pontonul
şi-n noaptea albastră
privim orizontul
cu Luna-n fereastră.
S-aude o muzica fină,
la noi ajungând
în surdină,
şi ceru-i senin.
Trecut-a vacanţa
şi regretăm,
sub foc de artificii
pe plaje dansăm.
Frumoasă vacanţă
şi marea albastră,
dar vezi? nici o mare
nu-i ca a noastră!
Dacă o priveşti în zare
neagră marea ţi se pare.
Poate şi de-aici ideea
Marea Neagră-i ca femeia,
frumoasă, învălurată
şi de alge parfumată,
navalnică, furioasă,
când nebună, când duioasă…
Soarele în zori răsare
poleind întreaga mare
şi delfinii trec călare
pe albe valuri foşnitoare;
cerul pare decorat
cu nori albi împestriţat.
Ce frumoasă, ce splendoare
Marea Neagră mi se pare,
o cunosc din altă viaţă
şi de-aceea mă răsfaţă…
uneori un val mai mare
mă trimite la plimbare.
Nisipul ei este fin,
pare un covor divin,
cu cochilii presărat,
când păşeşti eşti mângâiat
şi dacă vântul adie
plaja-n valuri se mlădie.
Marea Neagră e albastră,
nici o mare nu-i ca ea,
o iubesc şi-s fericită,
nu se poate compara…
VIS...
Mă cuprindeai timid în braţe,
mă sărutai, mă dezmierdai
şi îmi şopteai cuvinte tandre,
cuprins de vrajă îmi zâmbeai.
Eu m-am lipit uşor de tine,
cu un sărut te-am răsfăţat,
eram doar noi la ţărmul mării
şi briza adia spre larg.
Se-ntunecase orizontu-n zare
şi într-o clipă am văzut,
cum Luna-n nori a dispărut
luând cu sine marea.
Sinistru totul îmi părea…
dune, nisipuri mişcătoare
şi pescăruşii-n zbor gemeau
nemaigăsindu-şi de mâncare.
Deodată însă m-am trezit
în dormitorul însorit
de la Hotelul “Comandor”
având în faţă marea...
Verde ca jadu-i Marea Neagră,
valurile-s creste de spumă albă,
cu alge şi cochilii împodobiţi
acasa ne-ntoarcem bronzaţi, fericiţi.
Pământul
Planeta albastră-i Pământul
înconjurat de ape
şi chiar scăldat de ele,
este al vieţii leagăn
sub cerul plin de stele,
în zori e plin de rouă,
ziua surâde-n Soare,
apusu-l răcoreşte
cu-nmiresmata-i boare.
Pământu-n anotimpuri
îşi schimb-a lui culoare,
verde-i primăvara
când glia prinde viaţă,
şi este galben vara
când Soarele-l răsfaţă.
Toamna, arama frunzei
îi dă a ei culoare…
Secătuit de vlagă
îl află mândra iarnă
şi-i înveleşte trupul
în stratul de zăpadă.
Pământul hibernează,
profund se odihneşte,
în trup îi fierbe lava
şi inima-i zvâcneşte.
Perpetua-i existenţă
protejată e de Soare,
de Lună, în timp de noapte,
şi stele strălucitoare.
Luceafărul dimineţii
îi trimite a lui rază
să-i trezească muritorii
ce încă profund visează.
Deşteptat din nou la viaţă
Pământul ne ocroteşte,
ne hrăneşte cu-a lui roade,
cu apă ne răcoreşte,
Îi înălţăm în slavă
imn de mulţumire,
din răsărit de soare
şi până la apus.
El ne susţine viaţa
prin roada lui bogată,
ne odihneşte noaptea
când Luna este sus.
Pământu-i nemurirea,
suflarea-i trecătoare,
contactul cu pământul
e-a vieţii desfătare.
Ne naştem din ţărână
fiinţe muritoare
şi-ntreaga noastră viaţă
trăim o transformare.
Pământul ne primeşte,
pe noi, pe fiecare,
când dăm tribut viaţa
din Lumea trecătoare.
Pe stânci albastre,
pescăruşi ţintesc nemărginirea
şi marea strălucind în larg,
le mângâie privirea.
Valurile înspumate
poartă midii către ţărm,
în nisip rămâne perla
ce o ne-o disputăm.
De n-ai văzut marea,
te îndemn s-o faci acum
să simţi frenezia,
şi al brizei parfum.
O paletă de culoare
de albastru-n multe tonuri.
colorează pietre scumpe,
irizându-le-n halouri.
Albastru-i safirul,
topazul este-albastru,
albastru este cerul,
Pământu-i tot albastru.
Infinitele nuanţe
din albastru derivate,
colorează orizontul
- apă şi cer îmbinate.
Unde albastre
ies din râuri,
din lacuri albastre
sau din cerul înstelat
în oceane reflectat.
Mare, stânci şi valuri albe,
un bărbat pe plajă doarme.
El, bătrânul Lup-de-mare,
cu-a lui frumuseţe
pe fete le ademeneşte
ca să îl răsfeţe:
„Vino langă mine,
te aştept demult,
îmi vei fi iubită,
hai, dă-mi un sărut!
Strânge-mă în braţe,
te voi mângâia,
îţi voi umple viaţa
cu iubirea mea!”
Şi pe creste înspumate
ei plutesc purtaţi de val...
şi îşi dăruiesc iubirea
în flux estival.
La ţărm aşteaptă lotca
şi Luna îi veghează,
dintr-un mănunchi de stele
un far trimite o rază.
FEERIE
Antalia-i locul
spre care zburăm,
la-nceput de vară,
ca să ne bronzăm.
Hotelul Concord
străjuit de piscine,
în Lara elitei,
mă primea pe mine.
Senin şi Soare,
văd munţii în zare
oglindiţi în mare.
Albastru spicat,
nuanţe mediteraneene,
zăresc printre gene;
la orizont
cer şi mare fac front.
Pe pontonul alb
ca un cort de emir
fâlfâie steaguri .
Briza ce unduie
albe perdele
lasă să-ntrevedem
imaculate saltele
şi perne de vis,
prosoapele-ntinse
– un verde deschis.
Veseli, bronzaţi,
şi încinşi de soare
privim orizontul în zare.
În apa albastră
vezi bancuri de peşti
şi broaşte ţestoase
cum nici nu gândeşti.
Freamată marea, briza adie,
Soarele urcă, plaja-i pustie.
Spre seară, mulţimea
se-ntoarce la mare
voind să mai prindă
apusul de soare.
E marea ripsată
şi fină ca moarul,
refluxul o trage în larg
de pe maluri.
Ne-mbie pontonul
şi-n noaptea albastră
privim orizontul
cu Luna-n fereastră.
S-aude o muzica fină,
la noi ajungând
în surdină,
şi ceru-i senin.
Trecut-a vacanţa
şi regretăm,
sub foc de artificii
pe plaje dansăm.
Frumoasă vacanţă
şi marea albastră,
dar vezi? nici o mare
nu-i ca a noastră!
Dacă o priveşti în zare
neagră marea ţi se pare.
Poate şi de-aici ideea
Marea Neagră-i ca femeia,
frumoasă, învălurată
şi de alge parfumată,
navalnică, furioasă,
când nebună, când duioasă…
Soarele în zori răsare
poleind întreaga mare
şi delfinii trec călare
pe albe valuri foşnitoare;
cerul pare decorat
cu nori albi împestriţat.
Ce frumoasă, ce splendoare
Marea Neagră mi se pare,
o cunosc din altă viaţă
şi de-aceea mă răsfaţă…
uneori un val mai mare
mă trimite la plimbare.
Nisipul ei este fin,
pare un covor divin,
cu cochilii presărat,
când păşeşti eşti mângâiat
şi dacă vântul adie
plaja-n valuri se mlădie.
Marea Neagră e albastră,
nici o mare nu-i ca ea,
o iubesc şi-s fericită,
nu se poate compara…
VIS...
Mă cuprindeai timid în braţe,
mă sărutai, mă dezmierdai
şi îmi şopteai cuvinte tandre,
cuprins de vrajă îmi zâmbeai.
Eu m-am lipit uşor de tine,
cu un sărut te-am răsfăţat,
eram doar noi la ţărmul mării
şi briza adia spre larg.
Se-ntunecase orizontu-n zare
şi într-o clipă am văzut,
cum Luna-n nori a dispărut
luând cu sine marea.
Sinistru totul îmi părea…
dune, nisipuri mişcătoare
şi pescăruşii-n zbor gemeau
nemaigăsindu-şi de mâncare.
Deodată însă m-am trezit
în dormitorul însorit
de la Hotelul “Comandor”
având în faţă marea...
Verde ca jadu-i Marea Neagră,
valurile-s creste de spumă albă,
cu alge şi cochilii împodobiţi
acasa ne-ntoarcem bronzaţi, fericiţi.
Pământul
Planeta albastră-i Pământul
înconjurat de ape
şi chiar scăldat de ele,
este al vieţii leagăn
sub cerul plin de stele,
în zori e plin de rouă,
ziua surâde-n Soare,
apusu-l răcoreşte
cu-nmiresmata-i boare.
Pământu-n anotimpuri
îşi schimb-a lui culoare,
verde-i primăvara
când glia prinde viaţă,
şi este galben vara
când Soarele-l răsfaţă.
Toamna, arama frunzei
îi dă a ei culoare…
Secătuit de vlagă
îl află mândra iarnă
şi-i înveleşte trupul
în stratul de zăpadă.
Pământul hibernează,
profund se odihneşte,
în trup îi fierbe lava
şi inima-i zvâcneşte.
Perpetua-i existenţă
protejată e de Soare,
de Lună, în timp de noapte,
şi stele strălucitoare.
Luceafărul dimineţii
îi trimite a lui rază
să-i trezească muritorii
ce încă profund visează.
Deşteptat din nou la viaţă
Pământul ne ocroteşte,
ne hrăneşte cu-a lui roade,
cu apă ne răcoreşte,
Îi înălţăm în slavă
imn de mulţumire,
din răsărit de soare
şi până la apus.
El ne susţine viaţa
prin roada lui bogată,
ne odihneşte noaptea
când Luna este sus.
Pământu-i nemurirea,
suflarea-i trecătoare,
contactul cu pământul
e-a vieţii desfătare.
Ne naştem din ţărână
fiinţe muritoare
şi-ntreaga noastră viaţă
trăim o transformare.
Pământul ne primeşte,
pe noi, pe fiecare,
când dăm tribut viaţa
din Lumea trecătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu