"ZORI ŞI ASFINŢIT"

TRANDAFIRII DRAGOSTEI



Fericiţi şi-au dăruit

marea lor iubire,

grădină cu trandafiri,

tihnă, fericire.



Rozele inimii lor

înfloresc întregul an,

dăruindu-le parfumul

florilor deschise-n ram.



Trandafirii, plini de rouă,

strălucesc diamantin,

sub a Soarelui căldură

etalându-se deplin.



Sunt arbuşti ornamentali,

au crengi lungi, spinoase,

frunze dantelate – verzi,

flori ca de mătase.



Feerie de culori,

încântă privirea,

bobocei trandafirii,

roze-n toată firea.



Albi şi galbeni, roz,

grena cu tentă de catifea,

tonuri calde, sângerii,

oranj, corai, sidefii...



Nu pot să nu amintesc

mirosul divin,

oferiţi, iubirii voastre,

buchetul sublim!









ACEL FLUTURAŞ DE NOAPTE



S-a învârtit în jurul unei lumânări,

crezând că-i Soarele.

Era fericit şi nu ştia că totu-i minciună.

Spre ziuă, lumânarea s-a stins

şi fluturaşul a adormit.



Când Soarele a răsărit în zori

“Acel fluturaş de noapte”

avea aripile arse şi sufletul zdrobit...

O rază timidă l-a îmbrătişat,

Soarele i-a dat aripi noi.



Fluturaşul priveşte lumânarea,

apoi raza de soare…

Raza e blândă, duioasă…



„Ştiu, tu nu eşti Soarele!”,

şi lacrimi îi scaldă privirile,

multe lacrimi, lacrimi de fericire.



“Acel fluturaş de noapte” plânge...

pentru el a răsărit un Soare nou,

Soarele adevărului.





CASTELUL DIN FILDEŞ





Cu turnuri crenelate,

ferstre argintate,

castelul înălţat pe coline,

mă duce cu gândul la tine...



Citeam poveşti şi poezii,

şi ne jucam cu alţi copii,

visam la feţi-frumoşi şi zmei

trăiam emoţii pentru ei.



Însă, când anii au trecut,

visam să-mi furi un mic sărut...



Culegeam flori din pădure,

zmeură, frăguţe, mure,

te ascundeai de mine-n crâng,

şi mă făceai uşor să plâng.



Strigam la tine să revii,

cărările păreau pustii,

mă-nfiorau zgomote mici

era să calc peste furnici.



În ciripit de păsărele

veneai cu două bucheţele

şi îmi cereai pentu o floare

să-ţi dau în schimb o sărutare.



O, câte sărutări ţi-am dat

şi-n braţe tu mai legănat,

eram atât de fericiţi

cu inocenţă-nlănţuiţi.



Acum, când anii au trecut,

şi ştim ce-nseamnă un sărut,

ne amintim cu duioşie

iubirea din copilărie.



Suntem maturi, dar uneori,

când Soarele răsare-n zori,

vedem în apele celeste

castelul alb dintr-o poveste.



AMANŢI...



Amanţi vor fi acei copii ce-n ale lor cămine

n-au dragoste şi nu-s iubiţi aşa cum se cuvine.

E dreptul lor să aibă parte şi de iubire-n viaţă

de-aceea caută haihui un suflet ce-i răsfaţă.



Nu îi condamn, că-i dreptul lor să fie fericiţi,

măcar aşa în viaţa lor să fie împliniţi.

Ei şi-au făcut, tineri fiind, familii şi copii

sperau să fie multumiţi, să aibă bucurii.



Dar uneori chiar frumuseţea şi agerimea minţii

îi fac o pradă prea uşoară în gheara suferinţei.

Apoi, se înhamă la jug că mai sunt încă tineri

şi este greu să înţeleagă că nu-i iubeşte nimeni.



Şi nu e drept, tânăr fiind, să-ti sacrifici viaţa,

doar pentru c-ai ales greşit perechea, dimineaţa.

Că-n zorii vieţii nu-ţi dai seama că eşti nefericit

şi tot încerci, pe orice căi, să simţi că eşti iubit.



Apoi, matur fiind, constaţi că te întorci acasă

doar pentru a te odinhni şi ai un loc la masă.

Astăzi e ziua unuia, mâine - o sărbătoare...

alergi să cumperi un cadou şi să oferi o floare.



Dar sufletul nemulţumit plânge-n adâncul firii,

emoţii tandre nu găseşte în zâmbetul privirii.

Şi dintr-o dată-n univers apare strălucirea

sunt ei, amanţii minunaţi, ce-şi dăruiesc iubirea.



Nicicând, nimic n-a fost aşa, dar totul e aievea

de este el sau este ea, ţi-o spune chiar plăcerea...

Dorinţa de a fi iubit nu-ţi trece într-o noapte,

imbold erotic – să trăieşti ale iubirii şoapte...



Eşti zi de zi tot mai surprins cum te trezeşti la viaţă

te-ai dărui la infinit, n-ai vrea să pieri în ceaţă.

Secretul crezi că îl păstrezi de ceilalţi ascunzându-l,

nu vrei rupturi, doar să repeţi - iubirea frematândă.



Prin dragoste purificaţi nu vă temeţi de Soare

şi-n mare voi vă aruncaţi când Luna-n nori dispare...

Nimic nu este aşa sublim ca dragostea-nfocată

Ce o primiţi şi-o dăruiţi amanţilor deodată.



Amanţi - cei care se iubesc doar pentru a lor plăcere,

nu cer nimic, doar dăruiesc imensa lor avere...

Iubire este tot ce au mai scump şi pur în lume

şi nu le pasă de genuni, trăiesc doar o minune.



Se poate întâmpla oricui, oricând în astă viaţă,

să se trezească-n zori de zi c-a rupt a vrăjii mreajă.

Şi oare nu ar fi păcat să-ţi iroseşti iubirea

fără să simţi pe-acest pămant ce-nseamnă fericirea?



Amanţii sunt complementari şi-şi satisfac capricii

ce le-nfrânau de mai mulţi ani, trăind în sacrificii.

Un foc de tabară arzând în noaptea înstelată

înalţă flăcări şi scântei, mocnesc tăciuni în vatră..