ÎN CIŞMIGIU
Într-o grădină-n Cişmigiu, pe-o bancă spre estradă,
Stau dragul meu acum şi scriu şi gândurile-mi zboară.
Si micul lac uşor brăzdat de lunecarea bărcii,
E-o mică mare de cleştar, ascunsă între sălcii.
Dar a trecut frumoasa vară, e toamnă iar în Cişmigiu,
Stau şi acum pe-aceiaşi bancă, şi scriu…şi scriu…
Era atâta soare odată, şi atâtea păsări ciripeau,
Gândeam atunci că viaţa întreagă va fi iubire şi speram….
E toamnă iar în Cişmigiu şi frunzele îngălbenesc,
Se aştern pe jos în gros covor, sub paşi ce nu se mai opresc.
Ici colo, vezi câte-o idilă înfiripată trecător
Şi oamenii care se plimbă cu paşi uşori, mânaţi de dor…
Ca o regină în hermină, apare iarna la Şosea,
În Cişmigiu plutesc în aer, frumoşii fulgi de nea.
Eu sunt iubita lui acum şi-n parc ne sărutăm
Sub crengi albite de zăpadă de toate noi uităm.
E primăvară şi firavi au apărut şi ghiocei,
Copacii se îmbracă-n floare şi zumzăie albine-n ei.
Pe un covor multicolor de flori înmiresmate
Se joacă raze aurii din Soare scăpărate.
Un fluturaş cu aripi blânde, anunţă împlinirea,
Fetiţa mea-i aceea care, certifică iubirea.
Si ca Balanţă a dreptăţii, sfârşit de septembrie,
Se naşte Florence-Susanne, să-mi împlinească visele.
OCHII TĂI
Albaştri cum este cerul sau ca marea schimbătoare,
uneori sunt ca azurul ce-l priveşti departe-n zare.
Par un câmp cu albăstrele - Floare de Nu-mă-uita,
sunt oglinda vieţii tale – toată frumuseţea ta.
Ei reflectă adevărul, sunt tandri sau visători,
sunt adâncul de lagună, pot fi trişti sau zâmbitori.
Uneori parcă sunt săbii de oţel lucind sub Lună,
alteori sunt cum e ceaţa, reci ca valul în furtună.
Când privirea ta profundă vrea să semene iubire,
poartă-n ea un zâmbet tandru ce reflectă fericire.
Flori albastre de cicoare pe o faţă zâmbitoare,
sunt întindere de ape limpezi sau învolburate.
Cu privirea ta celestă ai făcut să fii iubită,
soţul tău cu ochi albaştri ţi-a răspuns „Fii fericită!”
Ochii tăi sunt ca safirul ori albaştri ca topazul,
doi irişi frumoşi, albaştri, zorele - să uiţi necazul.
S-au desprins din curcubee arcuite după ploaie
şi-s umbriţi sub dese gene de a Soarelui văpaie.
Ochii tăi spun adevărul, mi-e deajuns să te privesc,
draga mea, esti minunată, trandafiri îţi dăruiesc!.
Ai descins dintr-o poveste de dragoste împlinită,
eşti lumina vieţii mele şi-ţi doresc să fii iubită!
MUZA
Te privesc cum te trezeşti,
din colţul ochilor zâmbeşti.
Sub genele grele de somn
mijesc doi irişi ce mai dorm.
Apoi te mişti cu o lentoare
ce-ţi pune corpul în valoare.
Şi ochii tăi, plini de candoare,
visează în continuare...
Profilul tău angelic, luminos,
schiţează un surâs frumos.
Pe umeri şerpuiesc şuviţe
prinse-n bălaie cosiţe.
Un glas plăcut melodios,
mi-aduce alinare...
O, muza mea, tu mă inspiri,
eşti forţa creatoare!
Mă simt deodată mai bogată
că am pe lume un odor,
Născut din dragoste profundă,
însemnul meu în viitor.
DANSUL LEBEDELOR
Două lebede frumoase,
elegante, graţioase,
una albă, alta neagră
patinau pe gheaţa albă.
Isteţe şi jucăuşe
cochete - chip de păpuşe,
delicate şi gingaşe
la glume erau părtaşe.
S-au plăcut instantaneu
când la şcoală s-au văzut,
ochii cu priviri poznaşe
multe victime au făcut.
Deşi puţin diferite,
erau suflete pereche,
şezând în aceeaşi bancă
se distrau discrete.
Se-nvârteau în piruete,
râdeau de cădeau pe spate,
şi îşi povesteau succesul
repurtat pe înserate.
Fiecare, viitorul
şi-a clădit în felul său,
şi-au rămas bune amice,
ceea ce nu vezi mereu.
În zile de sărbătoare
şi-n concedii, când se poate,
îşi petrec vremea-mpreună
îndrugând „verzi şi uscate”.
Ce frumoasă este viaţa,
când iubirea te răsfaţă
şi-ţi roiesc în jur prieteni,
în feeric dans pe gheaţă.
Un spectacol de magie
dansul lebedelor pare,
soţii le privesc cu patos
plini de încântare.
Mândri-s de norocul lor,
frumoase copile,
au ştiut pe cin-s-aleagă,
fie-le de bine!
FIICEI MELE
Nicicând trecutul
n-a fost recuperat,
răscolim amintiri
care apoi ne ard,
părerile de rău
zadarnice sunt.
Să-ţi porţi capul
pe umeri
cu multă demnitate,
să nu-ţi pierzi
nici o clipă
încrederea in tine.
Să ai cuget curat,
o minte ascuţită,
ca tu să poţi decide
în clipa potrivită,
ce-i bun, ce-i rău,
ce ţi se potriveşte.
Trăieşte-ţi dragostea
cum este,
nu căuta vreodată
să inventezi poveste,
primeşti de la viaţă
tot ce îţi este dat.
Să-ţi foloseşti
puterile şi mintea,
să fii prudentă,
temperată,
să-ţi faci virtuţi
curajul şi justeţea.
Aşa tu vei alege
doar ce-i bun şi bine,
şi vei putea
vieţii să-i dai şansa -
„iubindu-l pe-al tău soţ
cum te iubeşti pe tine!”.
FINAL DE SEPTEMBRIE
O zi splendidă de toamnă,
cer senin fară de nori,
Soarele-i o mângâiere
pentru noi, frunze şi flori.
E toamna cu sine-mpăcată,
aşa cum sunt acum şi eu,
că-n ziua asta minunată
aniversez odorul meu.
In casa mea e sărbătoare,
mi-am împlinit încă un vis,
e o plăcere să fii mamă,
un sentiment de nedescris.
Trecut-au anii şi iubirea
s-apropie de apogeu
ea şi-a clădit propria-i viaţă,
dar mi-e alăturea mereu.
Când o privesc sunt fericită
este aşa cum mi-am dorit
un suflet mare, minunată,
frumoasă, fină, delicată.
E chibzuită-n tot ce face
de parc-ar fi un şef de trib
tenace şi ocrotitoare
Florence-Susanne-i un motiv.
E creatoare, inventivă,
o citadelă-i casa ei
şi timpul liber şi-l petrece
alături de amicii săi.
40 de toamne-s toate
- colier de nestemate...
„La mulţi ani!” şi sănătate
să ai timp să faci de toate...
Într-o grădină-n Cişmigiu, pe-o bancă spre estradă,
Stau dragul meu acum şi scriu şi gândurile-mi zboară.
Si micul lac uşor brăzdat de lunecarea bărcii,
E-o mică mare de cleştar, ascunsă între sălcii.
Dar a trecut frumoasa vară, e toamnă iar în Cişmigiu,
Stau şi acum pe-aceiaşi bancă, şi scriu…şi scriu…
Era atâta soare odată, şi atâtea păsări ciripeau,
Gândeam atunci că viaţa întreagă va fi iubire şi speram….
E toamnă iar în Cişmigiu şi frunzele îngălbenesc,
Se aştern pe jos în gros covor, sub paşi ce nu se mai opresc.
Ici colo, vezi câte-o idilă înfiripată trecător
Şi oamenii care se plimbă cu paşi uşori, mânaţi de dor…
Ca o regină în hermină, apare iarna la Şosea,
În Cişmigiu plutesc în aer, frumoşii fulgi de nea.
Eu sunt iubita lui acum şi-n parc ne sărutăm
Sub crengi albite de zăpadă de toate noi uităm.
E primăvară şi firavi au apărut şi ghiocei,
Copacii se îmbracă-n floare şi zumzăie albine-n ei.
Pe un covor multicolor de flori înmiresmate
Se joacă raze aurii din Soare scăpărate.
Un fluturaş cu aripi blânde, anunţă împlinirea,
Fetiţa mea-i aceea care, certifică iubirea.
Si ca Balanţă a dreptăţii, sfârşit de septembrie,
Se naşte Florence-Susanne, să-mi împlinească visele.
OCHII TĂI
Albaştri cum este cerul sau ca marea schimbătoare,
uneori sunt ca azurul ce-l priveşti departe-n zare.
Par un câmp cu albăstrele - Floare de Nu-mă-uita,
sunt oglinda vieţii tale – toată frumuseţea ta.
Ei reflectă adevărul, sunt tandri sau visători,
sunt adâncul de lagună, pot fi trişti sau zâmbitori.
Uneori parcă sunt săbii de oţel lucind sub Lună,
alteori sunt cum e ceaţa, reci ca valul în furtună.
Când privirea ta profundă vrea să semene iubire,
poartă-n ea un zâmbet tandru ce reflectă fericire.
Flori albastre de cicoare pe o faţă zâmbitoare,
sunt întindere de ape limpezi sau învolburate.
Cu privirea ta celestă ai făcut să fii iubită,
soţul tău cu ochi albaştri ţi-a răspuns „Fii fericită!”
Ochii tăi sunt ca safirul ori albaştri ca topazul,
doi irişi frumoşi, albaştri, zorele - să uiţi necazul.
S-au desprins din curcubee arcuite după ploaie
şi-s umbriţi sub dese gene de a Soarelui văpaie.
Ochii tăi spun adevărul, mi-e deajuns să te privesc,
draga mea, esti minunată, trandafiri îţi dăruiesc!.
Ai descins dintr-o poveste de dragoste împlinită,
eşti lumina vieţii mele şi-ţi doresc să fii iubită!
MUZA
Te privesc cum te trezeşti,
din colţul ochilor zâmbeşti.
Sub genele grele de somn
mijesc doi irişi ce mai dorm.
Apoi te mişti cu o lentoare
ce-ţi pune corpul în valoare.
Şi ochii tăi, plini de candoare,
visează în continuare...
Profilul tău angelic, luminos,
schiţează un surâs frumos.
Pe umeri şerpuiesc şuviţe
prinse-n bălaie cosiţe.
Un glas plăcut melodios,
mi-aduce alinare...
O, muza mea, tu mă inspiri,
eşti forţa creatoare!
Mă simt deodată mai bogată
că am pe lume un odor,
Născut din dragoste profundă,
însemnul meu în viitor.
DANSUL LEBEDELOR
Două lebede frumoase,
elegante, graţioase,
una albă, alta neagră
patinau pe gheaţa albă.
Isteţe şi jucăuşe
cochete - chip de păpuşe,
delicate şi gingaşe
la glume erau părtaşe.
S-au plăcut instantaneu
când la şcoală s-au văzut,
ochii cu priviri poznaşe
multe victime au făcut.
Deşi puţin diferite,
erau suflete pereche,
şezând în aceeaşi bancă
se distrau discrete.
Se-nvârteau în piruete,
râdeau de cădeau pe spate,
şi îşi povesteau succesul
repurtat pe înserate.
Fiecare, viitorul
şi-a clădit în felul său,
şi-au rămas bune amice,
ceea ce nu vezi mereu.
În zile de sărbătoare
şi-n concedii, când se poate,
îşi petrec vremea-mpreună
îndrugând „verzi şi uscate”.
Ce frumoasă este viaţa,
când iubirea te răsfaţă
şi-ţi roiesc în jur prieteni,
în feeric dans pe gheaţă.
Un spectacol de magie
dansul lebedelor pare,
soţii le privesc cu patos
plini de încântare.
Mândri-s de norocul lor,
frumoase copile,
au ştiut pe cin-s-aleagă,
fie-le de bine!
FIICEI MELE
Nicicând trecutul
n-a fost recuperat,
răscolim amintiri
care apoi ne ard,
părerile de rău
zadarnice sunt.
Să-ţi porţi capul
pe umeri
cu multă demnitate,
să nu-ţi pierzi
nici o clipă
încrederea in tine.
Să ai cuget curat,
o minte ascuţită,
ca tu să poţi decide
în clipa potrivită,
ce-i bun, ce-i rău,
ce ţi se potriveşte.
Trăieşte-ţi dragostea
cum este,
nu căuta vreodată
să inventezi poveste,
primeşti de la viaţă
tot ce îţi este dat.
Să-ţi foloseşti
puterile şi mintea,
să fii prudentă,
temperată,
să-ţi faci virtuţi
curajul şi justeţea.
Aşa tu vei alege
doar ce-i bun şi bine,
şi vei putea
vieţii să-i dai şansa -
„iubindu-l pe-al tău soţ
cum te iubeşti pe tine!”.
FINAL DE SEPTEMBRIE
O zi splendidă de toamnă,
cer senin fară de nori,
Soarele-i o mângâiere
pentru noi, frunze şi flori.
E toamna cu sine-mpăcată,
aşa cum sunt acum şi eu,
că-n ziua asta minunată
aniversez odorul meu.
In casa mea e sărbătoare,
mi-am împlinit încă un vis,
e o plăcere să fii mamă,
un sentiment de nedescris.
Trecut-au anii şi iubirea
s-apropie de apogeu
ea şi-a clădit propria-i viaţă,
dar mi-e alăturea mereu.
Când o privesc sunt fericită
este aşa cum mi-am dorit
un suflet mare, minunată,
frumoasă, fină, delicată.
E chibzuită-n tot ce face
de parc-ar fi un şef de trib
tenace şi ocrotitoare
Florence-Susanne-i un motiv.
E creatoare, inventivă,
o citadelă-i casa ei
şi timpul liber şi-l petrece
alături de amicii săi.
40 de toamne-s toate
- colier de nestemate...
„La mulţi ani!” şi sănătate
să ai timp să faci de toate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu