"ZORI ŞI ASFINŢIT"

VIŞINI ÎN FLOARE




Vişinii albiţi de floare

şi o-nmiresmată boare

ce uşor şi lin adie,

să ies din casă mă-mbie.



Plec îndată la plimbare,

alegând mica cărare

ce mă duce jos, în vale,

cât mai este un pic răcoare.



Iarba fină, verde crud -

un covor fin de mătase,

are ajurate-n ea: părăluţe,

albăstrele, năsturaşi sidefii,

mici pâlcuri de păpădii.



Susur de izvor s-aude,

de sub pietre clipocind,

apa sprinten şerpuieşte,

având sclipiri de argint.



Căţăraţi pe un stei din sare,

speriaţi, doi iezişori

behăie timid spre capră,

implorând-o: „ajutor!”



Cu ochi blânzi, spre mine,

capra priveşte implorator,

să-i dau jos neastâmpăraţii,

să se joace pe covor.



Ţinând iezii strâns în braţe

cobor steiul dăltuit,

câinele în juru-mi sare,

pune botul jos pe labe,

dă din coadă mulţumit.



Revin, spre prânz acasă,

mulţumită şi voioasă.



Între timp, vişinii-n floare,

polenizaţi de albine,

au cernut albe petale,

pe iarba strălucitoare.



Vişinele de smarald

sub a soarelui văpaie

deveni-vor rubinii,

cu arome minunate,

să mâncaţi pe săturate!









IUBIREA



Cupidon - un amoraş frumuşel şi drăgălaş,

pus pe şotii şi pe şagă alege perechea dragă.



Amor fulgeră, săgeata voluptăţii îi dă gata,

şi iubirea se strecoră ca veninu-n inimioară.



Iubirea – gingaşă floare o primim şi o dăruim

cu ardoare, cât trăim, celor pe care-i iubim.



Iubirea-i atemporală - auroră boreală

ce viaţa-nfrumuseţează şi o binecuvantează.



Iubirea-i vâltoare-n limpezi ape curgătoare

şerpuind unduitoare, scăldate-n raze de soare.



Iubirea este furtună, vifor sau văpaie,

este jarul ce mocneşte, nu-i un foc de paie.



Iubirea-i torentul care ne prinde-n al lui şuvoi

şi ne duce în ispită, în păcat, pe amândoi.



Iubirea-i lumina care ne înalţă spre sublim,

forţă motice a vieţii, dar dumnezeiesc, divin.



Recoltând rodul iubirii ne desăvârşim deplin

şi-n altarul casei noastre, cu smerenie mă-nchin.





GAMA IUBIRII



Doresc ardent să mă iubeşti

Revăd în minte îtâlnirea,

Mi-e teamă că mă amăgeşti,

Farmec prinde-nchipuirea.



Sol al primăverii vieţii

La-ntâlnire ai venit,

Sincer, totul mă incită

Doamne, sunt îndrăgostită!



Dorinţa ta mă înfioară,

Simţurile-s în alertă,

Lacul - Luna oglindeşte,

Solitudinea-i incertă.



False note, păsări cântă,

Mierle ies de prin zăvoi

Repetând le ţin isonul

Doi simpatici piţigoi.



Doamne, simt că o iubesc!

Mi-e-ndeajuns să o privesc,

Solia din astă seară,

Dorinţa-mi aprinde iară.



Doamnă a inimii mele,

Solidară-n clipe grele,

Mie, cred că-mi eşti sortită,

Doamnă, fii a mea iubită!

„ZORI ŞI ASFINŢIT”

1 DECEMBRIE 2011




De-ai fi trăit iubite,

ce bine ne-ar fi fost,

Copila noastră are

în viaţă al ei rost.



Ne amintim de tine

şi încă regretăm,

ai plecat prea devreme

dar noi nu te uităm!



În ziua asta dragă

te-am fi aniversat

a 70-a oară

şi te-am fi adorat.



Noi te avem în minte

aşa cum tu erai,

ne amintim fervoarea

cu care ne iubeai.



Ai fost iubitul, tatăl

şi ţi-ai iubit părinţii,

dar le-ai ascuns pe toate

într-un ungher al minţii.



Ai rătăcit cărarea,

te-ai îmbătat cu vise

şi ai părăsit viaţa,

sorocul nu venise.



Azi îţi dedic iubirea

ce încă dăinuieşte

şi mă mai rog la Domnul

pentru iertarea ta,

să îţi deschidă poarta

cetăţii străjuite,

să-ţi dea loc de odihna-n

Împărăţia Sa.







ECLIPSĂ DE LUNĂ



Soarele-a apus spre seară,

Luna-ncearcă să răsară

Dar pentru a şasea oară,

În Secolul XXI,

Intră-n Eclipsă totală...



Mâncat-au Luna vârcolacii?

de frunze-s goi acum copacii.

Motanii adunaţi în strană,

Aşteaptă omul în sutană

Să-i poftească la pomană.



Ce întuneric este afară,

Nici stelele n-au răsărit,

Un OZN ne dă târcoale

Rotindu-se în cercuri ample,

Într-un halou cu mov tivit.



Latră câinii, latră-ntruna...

Doamne, unde o fi Luna?







NOAPTE DE IARNA



În zăpada afânată

ce se troienea în noapte.

ne trânteam uşor pe spate,

lasând a noastre amprente,

pe jos înşirate.



Ne distram privind apoi

urmele-n zăpadă,

ce păreau fantastici Yeti

dansând tumultuos, ardent,

într-o sarabandă.



Ne agăţam de câte o cracă

scuturând zăpada,

albi, din cap până-n picioare,

îmi furai o sărutare

şi începea joaca.



Alergai ca să mă prinzi,

mijlocelul să-mi cuprinzi,

te-mbrăţişam îmbujorată,

şi-ţi dadeam şi eu apoi,

sărutarea înapoi.



Ajungeam târziu acasă,

focul stins, perdeaua trasă,

dar o noapte aşa frumoasă

nu se uită niciodată…

azi, am părul nins.

„ZORI ŞI ASFINŢIT”

LANUL DE GRÂU



Sub albul imaculat

grâul germinează

şi apoi va răsări

o splendidă oază.



Iată, lanul a-nverzit,

dănţuiesc păunii,

„o s-avem recoltă bună!”

aşa spun bătrânii.



Seara vântul lin adie

făcând valuri în câmpie,

spicele pline de floare

se mlădie cu lentoare.



Când se ivesc zorile,

mici lacrimi de rouă

ajută spicul să crească,

chiar dacă nu plouă.



Paiul suplu s-a-nălţat,

boabe cresc în noapte

şi foarte curând

vor fi spice coapte.



Soarele a poleit

holdele-n carate,

aur galben strălucind,

din zori până-n noapte.



Şi natura generoasă

flori gingase a plantat

făcând din covorul galben

un tablou pictat.



Roşii maci, cicoare albastră,

rapiţă şi sunătoare,

neghină, condurii doamnei,

prinos de culoare.



Calul l-am înşeuuat

şi-am pornit în goană

aripi parcă ne purtau

spre a zării geană.



Ţăranii culeg recolta,

o pun în hambare,

va fi hrana naţiunii,

mâine-i sărbatoare!







PLOAIE DE VARĂ



Se frâng copacii de furtună,

şi praful alb pluteşte-n zări,

cu geamăt scurt oftează vântul

şi lacrimi are bolta-n nori.



Ce răvăşită e natura,

nimic din ce era sublim,

se zvârcoleşte-n agonie,

o, Doamne sfinte, ce destin!



Cu şerpi de foc se-ncinge cerul

şi clocoteşte-n spume marea,

în tunet hohoteşte zarea,

doar muntele-i nebiruit.



Lacrimi calde cerul cerne

şi în linişte le aşterne-n noapte,

pe fereastră-n lungi şuvoaie

se preling lacrimi de ploaie.



În culori de smalţ pestriţe

se trezesc poienele,

mândrul Soare le surâde,

mijind uşor genele.

„ZORI ŞI ASFINŢIT”

MAGNOLII




Pe strada mea, magnolii albe,

sub Soare au prins viaţă,

Din zori şi pană-n asfinţit

mireasma ne răsfaţă.



Cuprinşi de vrajă, pe-nserat

mai facem o plimbare,

Sub albul lor imaculat

îmi furi o sărutare...



Dar iată că a răsărit

Corabia celestă pe

valuri de nori lunecând

şi stele-i fac orchestră.



Efectul albului sublim

oniric este-n noapte,

Simţi puritatea suspinând

şi-a vantului dulci şoapte.



De pe-o alee, la paradă,

înveşmântate-n roz-bombon

magnolii tinere, suave,

ţintesc al Primaverii tron.



Mirificul piersic zâmbeşte

îmbujorat de-atâta şagă,

pregnant parfum exală el

şi le dedică un rondel.









CASTANII



Azi castanii-s plini de floare, şi afară este soare,

m-au atins câteva raze şi chipul îmi luminează.

M-aş plimba dar n-am cu cine, şi singură îmi e bine

trag în piept aerul rece, e aproape ora zece.



M-aş plimba pe o alee, dar sunt singura femeie

şi parcă nu-mi şade bine să mă plimb fără de tine.

Mai bine rezolv probleme şi pornesc pe jos alene

cu o oră mai devreme, înspre Arcul de Triumf.



Mireasma castanilor, mă îndeamnă să-i privesc

sufletul să-mi încălzesc, ochii să-mi înveselesc.

Acum totul este verde, iarba proaspătă şi parcul

pun într-o lumină nouă barca ce animă lacul.



Despletite sălcii cată în a lacului oglindă

etalandu-şi mâţişorii - primăvara s-o convingă

să scalde-n raze de soare boboceii răţişoarei

ce trec în şir indian legănandu-se pe un val.



Lalele pline de rouă s-au deschis discret spre soare

în culori ce le arată în întreaga lor splendoare.

Liliacu-i tot o floare, alb şi mov, o încântare

Şi un zumzet de albine dintre tufe vine.







MACII



Au înflorit macii în câmp

îi vezi în holdele de grâu

şi uneori chiar în grădini

încântă ochiul tău.



Petale fine de mătase

abe, roşii, roz bombon,

pe tija verde, graţioasă

mijesc boboci ce încă dorm.



Un vânt suav poartă petale

împrăştiindu-le în zare,

rămâne-n urmă doar sămânţa

într-o capsulă protectoare.



De medicină agreate,

capsule-n opiu transformate

vor potoli ca-n paradis

durerile de nedescris.



O mică floare, minunată

cu un parfum suav, uşor,

se poate însă transforma

într-un duşman necruţător.



Depinde doar de noi să ştim

natura cum s-o folosim...







NUFERI



Palatul brâncovenesc

cu pădurea ce-l umbreşte

în lacul Mogoşoaia

frumuseţea-şi oglindeşte.



Lei ce străjuiau palatul

sunt acum stane de piatră

dar păzesc cu străşnicie

zâna adormită-n vatră.



Ne plimbăm pe lac

cu barca şi privim

în depărtare - peisajul

ce ne-ncântă prin culoare.



Frunze mari, ovale, verzi,

plutesc deasupra apei

şi pe tije cresc bobocii

florilor imaculate.



Nuferi galbeni în ghirlandă

Prinţul îi transformă-n salbă;

cunună albă-mpleteşte

pentru fata ce-o iubeşte.



Nuferi albi şi nuferi galbeni

parcă ne cer îndurare

să-i lăsăm să retrăiască

povestea nemuritoare.







ORHIDEEA ALBĂ



Orhideea albă-i floarea

ce-n buchete adunată,

spre altar poartă mireasa,

ca şi ea - imaculată...



Dup-o noapte înstelată,

se trezeşte-nfiorată,

şi-şi deschide lent

corola-n ametiste irizată.



Sub cupola de topaz,

Soarele ochii-şi mijeşte

şi priveşte spre Pământul

ce la viaţă se trezeşte.



De pe-un ram înmiresmat

un colibri-n jur priveşte,

zăreşte, scăldată-n soare,

orhideea, etalând mărgăritare.



El începe s-o curteze,

roua-i soarbe c-un sărut,

savurând apoi nectarul

dulce, fin, necunoscut.



Orhideea-ndrăgostită

îl răsfaţă iubitoare,

cu miresme îl îmbie

şi-l cuprinde-ntre petale.



Soarele-i scaldă în raze

aurii, strălucitoare,

poleindu-le-n carate

dragostea nemuritoare.





LEANDRUL



Văzut-ai oare vreodată,

un arbust ornamental

cu frunze lanceolate,

şi multe inflorescenţe

presărate pe un ram?



L-am văzut, este fantastic,

Leandru-i senzaţional…

Frumuseţe ireală,

un buchet imens el pare,

cu florile parfumate

şi mirosul fin, dulceag,

este-n sine-o provocare.



Crezut-ai oare, vreodată

că a lui splendidă floare

de un alb suav şi gingaş,

roz bombon, galben şi

roşu, mov, lila - o încântare,

poate deveni-ntro clipă

otravă nimicitoare?



Creşte-n Orient, fantastic,

chiar şi-n Asia Centrală

a ajuns şi-n Europa,

dacă-l ai e o comoară.

Dar, să-ţi fereşti de el copiii,

să-i înveţi să nu-l atingă,

fiindcă în a lui esenţă

Leandrul este otrăvitor...

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

VIAŢA




Pe covorul fermecat

timpul nostru a zburat...

Acum este vremea voastră

să-nfloriţi în glastră.



Grija ta este mai mare,

Mama-i semn de întrebare.

Încet, încet, ea descreşte

timpul parcă o topeşte.



Multe ştie, dar nu poate

cât poţi tu, nici pe jumate.

Nu se-mpacă cu ideea

că-i desuetă femeia...



Ce a fost şi ce a rămas,

se simte şi-n al ei glas.

Şi-ar dori să mai trăiască

câtva timp, să vă iubească.



Ai crescut frumoasă floare,

multă minte şi candoare,

Ai ce-ţi doreşti de la viaţă

- soţul iubit te răsfaţă.



De-aş trăi să-ţi văd ideea

despre ce poate femeia

împlinită, la ea-n casă,

cu prieteni dragi la masă.



Pe unii i-aţi cununat,

altora le-aţi creştinat

rodul dragostei curate,

de noroc să aveţi parte!



Uneori, trăim în ceaţă

ratăcind drumul în viaţă.

Alteori, scăldaţi de mare,

iubim fericiţi sub Soare.











DECEPTIE



De-ai fi venit c-o floare şi-n ochi m-ai fi privit,

ai fi văzut ce-n viaţă nicicând nu ai gândit.



Dar te-ai adus pe tine pierdut în amintiri,

legat pentru vecie de fostele iubiri.



Când te-am văzut, desigur, am fost dezamăgită

că vocea-ţi fremătândă ţi-era nepotrivită.



M-ai căutat gândind că eu te voi alege,

dar în această lume avem o simplă lege.



N-am vrut viaţa-mi simplă să mi-o complic…

cu tine n-aş avea libertate, m-aş păcăli pe mine.



Mi-ar fi plăcut să spui “Astăzi, de ziua mea,

doresc să-ţi ofer ţie clipe din viaţa mea!”



Dar vezi, te-ai mulţumit doar cu a mea urare

şi ai omis, băiete… ce tristă întâmplare.



Oricum, în lumea asta nu-i simplu să trăieşti

alături de persoana pe care o-ndrăgeşti.



Şi ce să-ţi spun? M-am lămurit pe mine,

ce-mi trebuie în viaţă ca să îmi fie bine.



O umbră de iubire când mi-este cald la soare,

o flacără să ardă omătul din cărare...





MĂRŢIŞOR



Astăzi este Mărţişor - zi de primăvară,

calendarul aşa zice, dar e frig afară.

Două fire de arnici, alb şi roşu răsucesc,

le atârn la capăt ciucuri şi cu dragoste-i privesc.

Am pus bucurie-n ei, gândurile mele bune,

pntru fiica mea frumoasă fericire să adune.

Este vremea florilor, chiar acum de mărţişor,

dintr-o lună străvezie floare galbenă îmbie

gingaşă, frumoasă floare, într-o zi de sărbătoare

să-i dea Suzanei bineţe, zâmbetul să o răsfeţe.



Este din nou primăvară, am primit şi ghiocei

parfumaţi uşor şi gingaşi, aşa cum e gestul ei.

Roşii frumoase lalele, şapte inimi mititele,

fiindcă Săptămâna are şi ea şapte zilişoare.

Suzi şi Joseph, desigur, mi-au adus şi-un mărţisor

un trifoi micuţ din aur - parte din norocul lor.

Mi-a adus şi Nicolae ca în fiecare an

un buchet frumos albastru, irişi ca de porţelan.

Suzanei o orhidee roz cum nici nu te gândeşti

de o priveşti pare desprinsă dintr-o lume de poveşti.

Alexandru şi-al meu frate ne-au oferit trandafiri

toate astea demonstrează nesfârşitele iubiri.







MADAM SANS-GENE



Se îndrepta spre cabaret

având în gând, un dor discret;

era târziu, în miez de vară,

şi El spera – poate deseară...



El o priveşte pe Sans-Gene,

dansând lasciv, uşor obscen,

etalând forme voluptoase,

sub fine franjuri din mătase.



Ea simte muzica, mimează

o baiaderă ce dansează.

Şiraguri de mărgăritare

are la gât, mâini şi picioare.



Mlădie, corpu-şi unduieşte,

în lungi spirale se roteşte.

Ochii de jar îi ard în noapte,

buzele– rodii, în arşiţă coapte.



Privirile li se-ntâlnesc,

întâmplător, pentru o clipă,

cât să-ntelagă ce-şi doresc,

la vremea potrivită.



Înfierbântat, neliniştit

- un leu pândind în noapte -

păşeşte sprinten către Ea

şi vorbele-i sunt şoapte.



Dorinţa-i arde, dulce chin

ce se va stinge într-un suspin,

îmbrăţişări, dulci sărutări,

şi haine sfâştiate...



Au petrecut noaptea

iubind cu multă dăriuire,

au adormit abia în zori,

cuprinşi de fericire.



Cu mângâieri el încearca

dorinţa să-i trezească,

şi aşteapta doar un semnal,

chitit s-o cucerească.

Înlănţuiţi în dans divin,

extazul clipei îl trăiesc,

el o sărută murmurând:

pot fi iubrea ta, oricând.



Senină, ochii îşi mijeşte,

cu-un sărut îl răsplăteşte,

şi îl îmbie cu dulci şoapte:

vino, dragul meu, la noapte...







OGLINDA



Două suflete pereche,

Priveau în oglinda veche

Admirându-se-n tăcere,

Gândind la „Luna de miere”.



Ea, suavă si gingaşă,

Arunca priviri poznaşe,

Cucerind bărbatul care

O dorea cu-nfrigurare.



El ştia prea bine ţelul

Şi gândea să-i dea inelul,

Cumpănind clipa în care

Să-i fure o sărutare.



Pe o ferăstruică mică,

Intră-n zbor o păsărică,

În jurul lor se roteşte,

Şi voioasă ciripeşte.



Profitând de întâmplare

Ea-l cuprinde cu ardoare

Şi-l întreabă visătoare:

„O fi semn sau o-ntâmplare?”



„Tu ce-ai vrea, iubita mea?

Psărea mi-a dat ceva”...

Şi-i pune sfios inelul,

Fredonându-i cântecelul:



„Vrei să fii soţia mea?”

„Da! Da! Da!voi fi a ta!”

Şi oglinda, cu pudoare,

Reflectă o-mbrăţişare...

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

CROAZIERĂ MEDITERANEANĂ



Hotelul “Titanic”,

sub ploaie de stele,

visează la ziua în care

va naviga pe mare…



Ciripit de păsărele

ne trezeşte de cu zori,

flori de leandru-nmiresmate,

feerie de culori.



Multe alte floricele

gătite de sărbăroare,

etaleaz-a lor corole

cu miresme-mbietoare.



Palmierii de smarald

strălucesc scăldaţi în rouă,

Soarele trimite raze

scindând orizontu-n două.



Marea este ca safirul,

cerul pare azuriu

vapori urcă-n atmosferă,

răsăritu-i auriu.



Vaporul “Speranţa”

cu marinari la cart,

aşteaptă semnalul plecării

- la start!



Ce confort, ce ambianţă,

zi superbă de vacanţă,

profităm de atmosferă

şi plecăm în croazieră.



Marea este liniştită

şi ne leagănă în larg,

la timonă căpitanul,

mai semeţ ca un catarg.



Pescăruşii ne salută,

albe aripi fâlfâind,

peşti în bancuri se adună,

apa pare de argint.



Se zăresc munţii golaşi,

navigăm către cascadă,

o maimuţă stânca pare,

văzută în zare…



Iată, o grotă ne îmbie

cu ecouri chiar din prag,

curajoşii iau o barcă

şi vâslesc prin gang.



Apa cade în cascadă

şi creează valuri,

vasul nostru-i o nălucă

scăldată-n talazuri.



Unii se aruncă-n valuri

şi înoată voiniceşte,

pe alţii, ameţiţi de valuri,

whisky îi trezeşte.





Se iveşte portu-n golf,

şi o briză lin adie,

coborâm în mica barcă,

debarcaderul aşteaptă.



Simţim pământul sub picioare

şi pornim agale…

în bazarul de pe coastă

admirăm artă turcească…



Se oferă spre vânzare

preparate culinare,

peşte şi fructe de mare,

baclava, sarailii,

sucuri, fructe aurii…



Cumpărăm bijuterii,

jucării pentru copii,

cafea negară turcească,

bere să ne răcorească.



Urcăm în autocare

şi ne-ntoarcem din plimbare

la Hotelul “Titanic”

ce pare - cufundat în visare…









VACANŢĂ LA DUNĂRE



Alexandru ş-al lui fiu -

Mihăiţă cel hazliu -

au plecat într-o vacanţă

plini de importanţă.



De pe prispa casei vechi

ce dă în grădină

ei privesc spre Dunăre

şi-n taină suspină.



Mai târziu, au hotărât

să se scalde împreună,

au luat cu ei merinde,

vremea este bună.



Dunărea curge în valuri

încărcată cu poveri,

ea transportă înspre mare

şlepuri, barje şi vapoare.



Apa ei învolburată

este galbenă, mâloasă,

c-a plouat în Europa,

nu a fost vreme frumoasă.



Malul abrupt de argilă

mărginit de sălcii

ascunde-o micuţă barcă

cu vâslele roşii.



Este cald, vor să se scalde,

în grabă s-au dezbrăcat

şi în Dunărea gălbuie

amândoi s-au aruncat.



Ei înoată voiniceşte,

apa vrea să-i ia la vale,

dar de barcă ei s-agaţă

şi vâslesc agale.



Pe un vas de croazieră

se dansează vals…

este “Dunărea albastră”

a lui Johann Strauss.



Vezi? acolo, la izvoare,

în munţii Pădurea Neagră,

Dunărea este albastră...

cine poate, să-nţeleagă!



Şapte ţări a străbătut

la noi să ajungă,

în Deltă s-a revărsat

după cale lungă.



Continuu-n Marea Neagră

Dunărea se varsă...

este o binecuvântare,

marea noastră şansă.



Zâmbitori şi fericiţi,

tată şi fiu mână-n mână

se-ntorc la mama Anica

să cineze împreună.







TRECE TIMPUL



Alaltăieri, eram ieduţă...

săream să rup câte-o crenguţă

cu flori albe de salcâm,

apoi m-ascundeam în fân.



Ieri, am fost o veveriţă

mândra de a mea codiţă,

ronţăiam alune verzi

şi alergam prin livezi.



Astăzi sânt o pisicuţă

graţioasă şi drăguţă;

languroasă mă dezmierd,

între perne, acum, mă pierd.



Mâine – o vulpe şireată,

voi da iama în poiată

să umplu un coş cu ouă,

că peste o zi, pui de aur vor ieşi.



Poimâine, ca o leoaică

îmi voi apăra puiuţii,

voi vâna să le-aduc hrană

să crească micuţii.



Trece timpul şi iubirea

zi de zi sporeşte...

Bine-mi şade să fiu mamă

dagostea-mi prieşte!







NICOLAE



L-a adus Suzi acasă,

într-o vară mai demult,

s-au plăcut şi împreună

câtva timp au petrecut.



L-am tratat ca pe un fiu,

ce s-a întâmplat nu ştiu,

Îmi zice şi acum mamă,

pe el Nicolae-l cheamă.



Nu e Ţarul Nicolae

şi nici fante de Obor,

E băiat de Colentina,

isteţ, şi curtenitor…



Că nu-i Sfântul Nicolae,

este purul adevăr,

prietenii îl strigă Nicu

şi-i băiatul lui tăticu.



Pentru Suzi, Nicolae

uneori e Nicuşor,

îşi dorea probabil fata

să aibă un frăţior.



Nu le-a fost dat împreună

să îşi facă viitor,

Soarta i-a ales pe alţii

să fie perechea lor.



Toate, una peste alta,

sunt o lecţie de mareaţă,

ei vor fi mereu prieteni

bucurându-se de viaţă.







MARIE,

DRAGĂ MARIE,



Azi îţi dăruiesc o floare

Să ţi-o prinzi la cingătoare

Sau poate la pălărie

Cum îţi place ţie.

O floare de busuioc

Să-ţi poarte noroc.

“La mulţi ani!”



O altă Marie…

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

ONOAREA



Să ai prieteni şi să fii trădat?

de multe ori s-a întâmplat...

ei - trădătorii, dragii mei,

pot fi consideraţi mişei.



Să-ţi pierzi încrederea nu-i greu,

de aceea tu gândeşte,

că-n timp, tot ce ai adunat

în van se risipeşte.



Încrederea de-i înşelată,

onoarea le va fi pătată

şi orice vor face apoi,

ramân cu stropii de noroi!



Pedeapsa este exemplară,

viaţa-ntreagă - o povară;

nu vă miraţi, dacă-ntr-o zi,

prieteni nu vor mai găsi.



Este umila mea părere,

vă rog, să reflectaţi,

orice s-ar întâmpla în viaţă,

Onoarea s-o păstraţi!





APEL



Opriţi războiu-n lumea mare,

Să fie iar pace sub Soare!

Chemaţi-vă trupele acasă,

Nu faceţi iar ură de rasă!



Mor zilnic zeci de combatanţi

Şi voi nu vă gândiţi

Că-i aşteaptă-n prag soţii,

Fraţi, surori, părinţi, copii.



De criză păreţi speriaţi,

Voi v-aţi pierdut în luptă fraţi?

Aţi crescut fără părinţi,

Rugându-vă să nu muriţi?



V-a rănit pe voi vreo mină?

Voi vă plimbaţi în limuzină,

V-aţi îmbuibat pe seama lor,

Nici nu vă pasă de popor.



E plină lumea de infirmi,

Dar pe voi nu vă doare,

Pământu-i de sânge-mbibat,

Orfanii mor de foame!



Părinţii plâng îndureraţi

Când pier a lor odoare,

Chiar şi eroi de-i declaraţi,

Mai are vreo valoare?



Mor oameni simpli şi copii,

Răniţii putrezesc de vii.

Treziţi-vă, cât nu-i târziu,

Să nu pierdeţi şi voi un fiu!



Mai bine purtaţi tratative

Să fie pace şi iubire...

Nu investiţi banii în arme,

Salvaţi bătrâni ce mor de foame!



De ce tot clasa muncitoare

Să dea tributul cel mai mare?

Treziţi-vă, nu fiţi mişei,

În junglă nu trăiesc doar lei!!





MĂRTURISIRE



Au trecut ani şi anotimpuri

de când Pământul îl umbresc,

sub semnul Soarelui născută,

în nopţi cu Lună, te doresc...



Eu îmi urmez a mea cărare

chiar de-i furtună ori vânt,

dacă plouă-mi iau umbrela,

când ninge, simt mirajul sfânt.



Nu-mi schimb niciodată ritmul,

inima-mi ţine cadenţa,

încerc de vicii să mă lepăd,

şi să-mi păstrez independenţa.



M-am achitat de datorie,

muncind cinstit, cu dăruire,

şi mi-am crescut cu drag

copila – a ochilor lumină vie.



Nu-i sunt nimănui datoare,

am o fire generoasă,

Leoaică în chintesenţă,

nu ţin supărări în casă.



Aşa m-au educat ai mei,

să nu încalc poruncile,

şi să mă rog la Dumnezeu,

de câte ori îmi este greu.



Cred în forţa creatoare,

Dumnezeu m-a ajutat,

datorită lui mai sunt

şi trăiesc, cum mi-a fost dat.



Numai sufletul meu ştie

cât am pătimit în viaţă,

credinţa mi-a dat putere,

sorţii mele să-i fac faţă.



Dumnezeu fie cu voi,

să n-aveţi griji şi nevoi!





CÂND NU AI INSPIRAŢIE



Când nu ai inspiraţie

cu tocul sau condeiu-n mână

stai şi priveşti adânc în gol

şi n-ai nicio senzaţie…



Şi totuşi cauţi, nu te laşi,

în gânduri adânci te abaţi,

hârtia-ţi tremură în faţă,

se mişcă, parcă prinde viaţă.



Tu o priveşti, ea te sfidează,

ai vrea să scrii dar nici o frază

hârtia nu ţi-o onorează

când nu ai inspiraţie.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

CRED!




Cred în bunul Dumnezeu

Şi în steaua norocoasă,

Cred în Soare - central astru

Şi în dragoste, sunt Leu.



Am trăit o odisee,

Ca să-mi aflu împlinirea,

Mă bucur că sunt femeie,

Mi-am îndeplinit menirea.



Am avut noroc în viaţă,

Deşi am muncit din greu,

Am o fiică minunată,

Dragă sufletului meu.



Simt Pamântul sub picioare,

Scrutez zarea, iubesc marea,

Îmi plac munţii şi natura,

Simt în inimă căldura.



Anotimpurile-n goană

Ne-mbie care de care,

Să gustăm splendoarea vieţii,

Atât cât trăim sub Soare.



Dă-ne, Doamne, sănătate,

Să le împlinim pe toate,

Să trăim ce ne-a fost dat,

Mulţumim că ne-ai creat!





OCHIUL DOMNULUI



Mai priveam spre cerul nopţii plin de nori, întunecat,

şi-am văzut ce niciodată până atunci nu mi-a fost dat.



Ochiul Domnului priveşte înspre Globul Pământesc,

ca să vadă muritorii ce acum se odihnesc.



Luna e a Lui pupilă, dilatată de extaz,

aurie şi frumoasă îmbrăcată în atlas;

Irisul - halou ceresc – un căprui cu mov electric

şi reflexe de turcoaze, contrastând acum feeric

cu albastrul cenuşiu al Oceanului pustiu.



Norii – nişte valuri negre – trec în goană, alergând,

dar nici unul nu umbreşte „Ochiul Domnului” arzând.



Fenomenu-i cunoscut: prevesteşte că Furtuna

- în oceane şi în mări – va produce multe valuri

şi în lume mari schimbări.







ALARMĂ



Urşi, mistreţi şi alte animale

trăiesc din ce în ce mai greu,

fiindcă nu au de mâncare

şi nici un leu în portmoneu.



În Răcădău, pe înserat,

coboară urşii ca să vadă

cât suntem noi de omenoşi

cu puii lor, în timp de iarnă.



Pădurea-i goală şi pustie,

doar vântul trece hoinărind,

şi de mâncare nicăieri

ursoaica nu a mai găsit.



Micuţii nu mai sug demult,

ursoaica lapte n-are,

şi caută cu disperare,

mici resturi de mâncare.



Sunt hămesiţi, n-au hibernat,

şi nimeni nu gândeşte

să le ofere ajutor

când puii vor mai creşte.



Ei se hrănesc cu rădăcini

şi resturi din gunoaie

şi uneori, în miezul nopţii,

dau iama în saivane.



O oaie, uneori o capră,

un porc sau un viţel

servesc urşilor drept hrană,

întremându-i puţintel.



Mă-ntreb: de ce mai marii

zilei la ei nu se gândesc

şi-i fac vedete negative

când se răzvrătesc?



Că vânătoarea nesăbuită

şi defrişarea de păduri

constrâng bietele animale

ca să cerşească firimituri.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

FELINĂ




Alunecă în pas uşor

şi toată-i încordată,

priveşte prada lung şi fix

şi sare… ce ciudată!



Un strigăt lung, sfâşietor,

răzbate dintr-o dată,

este regretul viselor

din noaptea înstelată.



Ş-atunci când prada-i devorată,

Ea pleacă iar, călcând uşor,

şireată, iute şi vicleană,

cu ochi avizi, sclipind de amor.



Urmează aceeaşi nemişcare,

o aşteptare de moment,

fixându-şi prada, iarăşi sare,

şi-o devorează apoi, lent.





BIANCA



Era zi de primăvară când ne-am cunoscut

ziua noastră a femeii, cândva, mai demult.

Mă dusesem hotărâtă să o înfiez

şi-am văzut-o cum se-nvârte ca un titirez.



Mică, albă, delicată, ca un fulg de nea,

un mic ghemotoc de blană spre minge sărea.

Nu avea mustăţi, sprâncene, că şi le arsese

ochii – doua albăstrele chiar atunci culese.



Roze purta în urechi, roz era şi nasul,

blana albă de hermină, sprinten avea pasul.

Coada-i flutura semeaţă ca şi un stindard,

era fină, delicată, avea suflet cald.



M-am decis în graba mare să o iau cu mine

lângă inimă sub haină, ca să-i fie bine.

O mică sălbăticiune se zbătea să scape

miorlăind pe-un ton sinistru, sunete ciudate.



Am ajuns cu bine-acasă, unde fiica mea

a fost nespus de uimită văzând-o pe ea.

Coup de foudre, eu aş zice, fiindcă din priviri

şi-au declarat pe vecie marile iubiri.



A intrat în viaţa noastră cu iubirea sa

Ne-a adus şi mângâiere când se alinta.

Ne-a iubit pe fiecare după placul său,

a plecat din viaţa noastră şi ne pare rău...





SIX



Legănându-te alene cu codiţa fluturând

tu veneai timid spre mine, aerul adulmecând.

Şi luându-te în braţe, când în ochi eu te-am privit

inima-mi bătea, nebună…m-am îndrăgostit.



Six motan siberian, cu blăniţa moale

mi-a adus în viaţa mea clipe de încântare

Ca un tigrişor vărgat, are ochii de agat,

nasul pâs, negre lăbuţe ca nişte pernuţe.



Tandru face-o plecăciune şi-şi îndreaptă coada,

cu urechile ciulite îşi priveşte prada.

Nici o şansă nu mai are porumbelul care

se aşează pe o cracă toropit de Soare.



Şi la masă uneori mâncam împreună

una mie, una ţie, de ce mai puţine mie?

Cu lăbuţa semn îmi face să-ndrept greşeala

că şi lui friptura-i place cum o face Mama.



La sfârşit de săptămână când stăteam la masă

el era primul servit ca un domn acasă.

După ce-şi umplea burtica şi se alinta

în poziţii cam ciudate lenevea pe canapea.



Şi apoi, spre asfinţit, când se lăsa seara

pisicuţele vecine, îi ţineau cărarea.

Că era focos motanul, tare iubăreţ

şi-l chemau toate în noapte – vino Sixuleţ!



BILLY



Siamez Billy era, cu blană de catifea,

urechi, coadă şi lăbuţe ca o boabă de cafea.

Ochii, ce să mai vorbim, albaştrii ca apa mării,

uneori şi mai senini în lumina blândă-a serii.



Nasul negru de tăciune şi mustăţi feline,

ce adulmecă în aer, prada care vine.

Un atlet, bine făcut pentru vânătoare,

dintr-un salt era în pom, prada să-şi doboare.



Este tandru, drăgăstos, ştie să s-alinte,

toarce chiar un cântecel, ce-i trece prin minte.

Şi când a crescut pisoiul devenind motan

şi Sultanul cu haremul părea băietan.



Că se-ncinse nuntă mare în grădina cu umbrar

şi pisicile vecine intonau imnul barbar.

Mi-ar plăcea să-i vad urmaşii - micuţi pisoiaşi,

legănându-se pe labe, mici şi drăgălaşi.



--------------------------------------------------------





ARMONIE



În savana liniştită,

Leoaica se odihneşte,

îşi mijeşte uşor ochii

şi în jurul ei priveşte.



Nici o boare nu adie,

totul pare nemişcat,

Soarele-i o vâlvătaie,

aerul înfierbântat.



Leuţul ei, pus pe joacă,

de coadă o tot apucă,

încet se rostogoleşte

şi apoi o ia la fugă.



Totul este-n armonie,

Leul din tufiş apare,

îi priveşte preţ de-o clipă,

şi îşi vede de plimbare.



Chef nu are, enervant,

scaieţi-i atârnă-n coamă

şi un spin negru în labă

chiar acum l-a înţepat.



Scoate-un răget răguşit,

şi lungit în iarba mare

spre leoaică lung priveşte,

cerşind îndurare.



Şi, leoaica-i tot femeie,

cum să-l vadă suferind?

Ea cu dinţii-i scoate spinul

şi îl linge mârâind.



Intuiesc, Regele junglei,

mândrul Leu cutezător,

îi va oferi Leoaicei

nopţi fierbinţi, pline de amor.

















JOHNY



O rusoaică blondă, mică, ţinea-n braţe un căţel

şi plângea că a ei mamă nu îl accepta pe el.

Când l-am adoptat pe Johny era tare drăgălaş

în surtucul lui cel negru şi cu albul guleraş.



Când s-a cunoscut cu Six, au fost foarte fericiţi

ştiau doar ca să se joace şi s-adoarmă-nlănţuiţi.

Alergau prin iarba mare, sub vişinii pârguiţi,

aveau poftă de mâncare, cât să crească liniştiţi.



John era plin de-ncântare, vreme de câteva nopţi

a dormit cu el în braţe, mai desparte-i dacă poţi.

Apoi într-o bună zi, nu mai ştiu ziua în care,

mi l-a dat mie în grijă - mamă are fiecare!



Şi-au crescut ai mei băieţi Six şi Johny împreună

Parcă nu-ţi venea să crezi că vor face casă bună.

Au uimit o lume-ntreagă, pe toţi care i-au văzut

Neputând să înţeleagă un miracol absolut.



S-au făcut băieţi de treabă, Johny curtea o păzea

Alerga apoi în stradă, cunoscuse o căţea…

Six păzea casa de şoareci şi mă alinta pe mine,

luam masa împreună, la toţi să ne fie bine.



Eram bucuroasă tare, când pe Johny-l fluieram

alerga zglobiu spre mine, ce bine ne-nţelegeam.

Însă într-o bună zi, Johny nu a mai venit...

n-am sa aflu niciodată pentru ce ne-a părăsit.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

VREAU!




Să trăiesc ce-mi este dat,

să mă iubească un bărbat,

să fiu din nou îndrăgostită

şi să tresar, când sunt dorită.



M-am săturat de toţi acei

ce vor să fie iubiţi ei.

Să tot ascult la nesfârşit

ce-au fost, pe cine au iubit.



S-ascult întruna lamentări,

să mi se pună întrebări;

nu-i sunt nimănui datoare,

este locul meu sub Soare!



Ce a fost, s-a terminat!

să-mplinim ce ne-o fi dat…

Avem dreptul să trăim,

să sperăm şi să iubim.



De ce să fim sacrificaţi

să ne simţim vinovaţi?

Viaţa-i, pentru fiecare,

darul primit la născare.



Fiecare îşi urmează

un singur drum - Visul lui,

care-l poartă-n alte sfere

şi-n abisul timpului.



Vreau, în zi de sărbătoare,

să-i primesc surâzătoare,

cu plăcere, drăgăstoasă,

pe cei dragi, la mine-n casă!





PLOUĂ CU VISURI



Am ieşit la promenadă

este ora nouă…

Sub umbrela mea albastră

nu-mi pasă că plouă.



I-am văzut de la distanţă

mersul legănat

E înalt şi poartă barbă,

părul grizonat.



Mi se pare amuzant,

şi privesc în zare…

Este puţin ameţit,

sau mie îmi pare?



Zâmbetu-mi trădează gândul

prin conturul buzelor.

Dar deodată el întreabă

cu un glas domol:

Vrei sa-mi dai umbrela ta?

Nu, am nevoie de ea…

Te-ai cupla cu mine? Da?

Ha, ha, ha….Ha, ha, ha…



Dintr-o dată-s fericită

chiar dacă sunt vorbe-n vânt…

Se pare că nu fac umbră

inutil pe-acest pământ!



Mă trezeşte din visare

un semn mare de întrebare:

„Ce-ai să faci cu viaţa ta?”

Doamne, ce-ntrebare grea...





GEOMETRIE ÎN SPAŢIU



Piramidele-n deşert, ascund încă taine

si sub stratul de nisip, multă lume doarme.

Delta Nilului măreaţă străluceşte-n zori,

spre apus de soare apar doi trei nori.



Două drepte oarecare ce tind către infinit…

pentru câteva secunde într-un punct s-au întâlnit.

Apoi, fiecare dreaptă se-nscrie-n orbita ei,

geometria e frumoasă că-i ştiinţa dragostei.



Din cercuri concentrice ne străpung privirile,

Amor aruncând săgeţi stârneşte iubirile.

Corpul - geometrie-n spaţiu, ansamblu seducător,

îmbină curbe şi unghiuri într-un ritm ameţitor.



Triunghiul Bermudelor este spaima tuturor…

Doar o simplă bisectoare, ce o ştie fiecare

divide unghiul în două şi iese plină de rouă.

Am testat şi eu procesul, merită tot interesul.



Fiecare-şi are spaţiul foarte bine definit,

unde îşi trăieşte viaţa şi poate fi fericit.

Magnetismul ne atrage şi-l stârneşte pe Amor,

fără care nici un cuplu n-ar privi spre viitor.











AMINTIRI



Ne-am cunoscut la Aşhabat, în Asia Centrală,

În ţara lui Turkmenbashi, ce ne-a fost o mamă.

O mamă care ne-a iubit şi viaţa ne-a schimbat

Făcând hazardul să-mplinească tot ce ne-a fost dat.



Când Pasha a sosit, cu drag noi am primit-o,

Am invitat-o la plimbări şi am înveselit-o.

Ambasador, în toamna vieţii, puţin cam rezervată,

Ea deveni foarte curând femeia adulată.



Întotdeauna mi-a plăcut, este isteaţă, fină,

Cu ochii ei senini şi calzi, se bucură de stimă.

Copiii şi ai săi nepoţi o idolatrizează,

Ea îi adoră, dar atent un Scorpion veghează.



Ne amintim ades, cu drag, de–ai noştri cunoscuţi

Veniţi şi ei din alte ţări, un grup, nu eram mulţi.

Despre turkemni, ruşi, moldoveni, mult aş mai povesti

Mi-ar trebui mai multe nopţi şi tot n-aş reuşi.



Mult ne-am schimbat în aceşti ani, şi totul s-a schimbat

„Oraşul Alb”- este acum - frumosul Aşhabat.

E plin de parcuri şi fântâni, că-n lupta cu deşertul,

Turkmenul - un Mahtumkuli - scrie frumos versetul.



Clădiri din marmură albă, ce strălucesc sub Soare,

Par noaptea perle sidefii, ascunse într-o mare.

Codane şi băieţi frumoşi, în veşminte minunate,

Merg la şcoală să-şi transforme visul în realitate.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

ZORI ŞI ASFINŢIT




Lumina ce apare

la orizontul vieţii

ne este călăuză,

în timp, către apus.



În tinereţea noastră

ne place asfinţitul

şi cerul plin de stele,

când Luna este sus.





Iubim şi neagra noapte

cu cerul plin de nori,

Soare avem în suflet

când roua cade-n zori.



Privim la orizont

cum astrul se-nalţă,

incandescent şi mândru,

să fie cât mai sus.



Săgeţi fierbinţi trimite,

ne luminează calea,

celesta lui trăsură

ne poartă spre apus.



În suflet purtăm doruri,

şi ne creştem copiii

cu demnitate-n suflet

şi dragoste-n priviri.



Dorim să-i înţelegem,

le arătăm cărarea,

le dăruim din inimi

eternele iubiri.









CLIPE DE VIAŢĂ



Divină-i cărarea ce duce în pădure,

Şi este străjuită de rugii vezi de mure.



Un pâlc de violete şi două, trei brânduşe.

Cu albe floricele gătiţi-s corcoduşii.



Cuprinşi de încântare urcăm vioi cărarea,

Un verde crud mijeşte, senină este zarea.



Mă strângi uşor de mijloc,şi eu mă prind în joc,

Sărutul tău mă arde, tot trupul îmi ia foc.



Mă-nvăluie dorinţa pe care o trăieşti,

O patimă nebună când spui că mă iubeşti.



Şi inima îmi bate în piept atât de tare,

Încât am sentimentul că sunt nemuritoare.



Se poate să ai parte de dragoste în viaţă.

Dar frenezia clipei o dată te răsfaţă!



O ciută speriată răsare în cărare,

Se duce să s-adape, că cerbu-i la izvoare.



Acela e momentul în care procreează,

Iubirea-i confirmată când iedu-şi alăptează.





ÎNTÂMPLARE



Nu-i nimic întâmplător cât trăim sub Soare,

întâlnirea noastă însă a fost o întâmplare.

Ne-am văzut şi ne-am plăcut în aceeaşi clipă,

a fost soarta, primăvara, ora potrivită...



Şi iubirea vieţii noastre - tot ne-a dăruit,

n-am fost un cuplu oarecare, ci unul reuşit.

Mi-am dorit în astă viaţă să îţi fiu iubită,

aşa a vrut ursitoarea, să fiu fericită.



Parcurgând al vieţii drum, ne-am trăit iubirea,

pereche complementară împlinind menirea.

Şi ne-am dăruit ceva, mai presus de toate,

fiica noastră, vis transpus în realitate.



Şi a vrut El - Creatorul, să fie frumoasă,

sa-l aibă pe vino-ncoace şi minte aleasă.

Amândoi am adorat-o de când era mică,

au iubit-o şi bunicii, toţi am îndrăgit-o.



Într-o zi de primăvară tu ne-ai părăsit...

a fost alegerea ta, ce mult ne-ai iubit!

Şi din acelaşi motiv – vorbind despre tine,

regăsim în amintiri zilele senine.



Viaţa merge înainte, cum ne este dată,

uneori mi-e dor de tine, nu uit niciodată.

Poate într-o bună zi, cine ştie în care,

ne vom întâlni, din nou, tot din întâmplare.







IUBIRE





Am plecat să colind lumea cea mare,

scăldată de ape, iubită de Soare,

şi chiar mi-a plăcut ce-am văzut,

dar m-am întors deoarece-mi place mai mult,

ceea ce văzusem înainte de a pleca:

ţara, oraşul, casa, grădina, tihna căminului

şi dragostea din inima ta.



Din sălcii, ramuri albite de promoroacă

se-pleacă spre lacul de cleştar.

Luna argintie, cu mantia-i brodată-n stele,

vegheată de Luceafăr, Pământu-l luminează.

Mulate-n rochii negre din catifea,

ciori zgribulite poposesc croncănind

pe Altarul de gheaţă al Iernii.

Pretutindeni, zăpada viscolită-n troiene

acoperă discret păcatele omenirii.



Aduceri aminte mă copleşesc…

inima-mi bate năvalnic, freamătând de iubire.

Ferestrele-s pictate-n dalbe flori de gheaţă,

focul încălzeşte căminul şi lumina difuză

creează magie…

Împodobit cu globuleţe şi ghirlande din beteală

bradul cu cetină de jad străluceşte-n întuneric.

Asemeni unui covor mătăsos, întinsă pe podele,

blana ursului polar mângâie trupurile fremătânde,

cuplate-n dansul frenetic al dragostei…



Privirea ta mă ţintuieşte licărind în noapte,

gura-ţi însetată-mi soarbe roua vieţii,

atingerea buzelor fierbinţi mă înfioară…

Braţele avide mă caută, mă cuprind,

şoaptele dragostei îmi încântă auzul,

mâinile-ţi alunecă pe sâni, mă dezmiardă,

şi-n clipa următoare, lava vulcanului erupe

revărsându-se fierbinte în câmpia fertilă,

la poalele Muntelui Venus, într-un extaz profund.



Cutremurul propagă iubirea-mpărtăşită

şi-n valuri legănaţi, trăim a vieţii clipă.

Este iubirea simplă, în marea ei splendoare,

ce-n clipa procreerii-i forţa creatoare.

În liniştea deplină ce-nvăluie chiar zorii

visăm la nemurire, visăm moştenitorii.

Şi iată-n plină toamnă, de dimineaţă-n zori,

s-a născut o fetiţă, o floare între flori…

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

PERPETUU



Sufletul, divina forţă

creatoare de viaţă,

omenirea-nsufleţeşte

dându-i duh şi cutezanţă.



Suflet şi trup, un întreg

ce iubirea o animă,

simbol al trăirilor,

torţă veşnică, sublimă.



Sufletul e raza care

luminează cursul vieţii,

facându-ne buni şi tandrii

chiar din zorii tinereţii.



Sufletu-şi cată pereche,

după datina străveche,

şi-atunci când o găseşte

o minune se-mplineşte.



Suflet bun, mărinimos,

dragoste, afecţiune,

esenţa iubirilor

ce animă-ntreaga lume.



Azi, trăindu-ne viaţa,

arşiţa ne pârjoleşte,

este a iubirii vrajă

ce alt suflet plămădeşte.



Am primit şi am dat viaţă,

întreţinem focul viu,

toţi suntem datori s-o facem

cât nu-i prea târziu.





ÎNTREBARE



Venim în astă lume

deplin încrezători,

destinul ne promite

iubire şi comori.



Învăţăm să cerem apă,

mâncare, dragoste mare,

simţim că mama şi tata

sunt fiinţe iubitoare.



Gângurim şi facem paşi

suntem tare drăgălaşi

cercetăm jucărioare,

ne ridicăm în picioare.



Învăţăm pe rând cuvinte,

recunoaştem pe părinte,

ştim să zicem mama, tata,

de plimbare suntem gata.



Şapte ani avem nevoie

să-i intrăm lumii în voie

şi toţi suntem educaţi

de părinţi, bunici şi fraţi.



Acumulăm cunoştinţe

şi ne punem trei dorinţe

să fim mari, să fim iubiţi,

şi să trăim fericiţi.



Adolescenţa ne-nvaţă

ce să preţuim în viaţă:

bogăţia sufletească

cu iubirea ei firească.



Muncii ziua-i dăruim,

dragostei a nopţii boare.

şi în zorii dimineţii

sorbim din nectarul vieţii .





Viaţa este o-ncântare,

ne farmecă, ne vrăjeşte,

şi-n vârtej turbionar

spre adâncuri ne târăşte.



Iată, toată omenirea,

fără să vorbim de rasă,

când îmbătrâneşte moare

părăsindu-şi a ei casă.



Întrebarea ce se pune

şi răspuns încă nu are

“Cum putem rămâne tineri

şi plini de ardoare?”



Am trăit toţi odiseea

şi am dăruit urmaşi

să descopere enigma

plină de suspans.



“Tinereţe fără bătrâneţe

şi viaţă fără de moarte”

este încă doar povestea

scrisă într-o carte…





GELOZIE



Astăzi, marea-i ca safirul,

cu reflexe de topaz,

Soarele discret răsare

şi-o sarută în extaz.



Marea-n valuri lin tresare

oglindindu-l cu ardoare

şi-i răspunde visătoare,

în întreaga ei splendoare.



Dintre nori, palida Lună

îi privea înfrigurată

şi gândea că mândrul Soare

o iubise altădată.



Gelozia o cuprinde

şi dispare iar în nori,

pregătită să-i surprindă

facând amor până-n zori.



Trena-i – mantie cu stele,

tot argintul prins în păr,

raze-n platină o-mbracă,

o regină-ntradevăr.



Din înaltul bolţii, Luna

priveşte surprinsă-n mare,

unde îşi vede doar chipul

în oglinda lucitoare.



În adâncuri, dormitoare

din scoici şi alge de mare

puse-n ordine firească

fauna sa-şi odihnească.



Frematând, marea-I oferă

un spectacol de magie

dăruindu-i primitoare

icre şi fructe de mare.



Plouă iar în miezul verii,

fulgere brăzdează cerul

şi perdele reci de apă

limpezesc bolta-nstelată.



Un şuvoi sprinten de apă

se strecoară printre stânci

şi coboară în cascadă,

de pe muntii-nalţi, abrupţi.



Apa este-nvolburată,

sclipiri calde de argint,

şi goneste-nfrigurată

înspre mare, licărind.



Observând-o, intrigată

Luna-şi zice în sinea ei,

că marea este superbă,

dar Soarele-I doar al ei.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

ROADELE NATURII



Livada scăldată-n soare,

etalează a ei splendoare:

flori, nuanţe de culoare,

şi miresme-mbietoare.



Albinele lucrătoare

fac de zor polenizare,

nectare din flori adună,

în faguri să le depună.



Mierea fină, aromată,

Regine-i va fi donată,

bine s-o gospodărească

familia să-şi hrănească.



Mai spre seară, florile

îşi închid corolele,

roadele să protejeze,

fructele să modeleze.



Roua-n zori le răcoreşte,

căldura le rumeneşte,

seva le dă vitamine,

Soarele - arome fine.



În livadă am revenit,

fuctele s-au pârguit…

le-am cules în coşuleţe,

pe copii să îi răsfeţe.



Cireşe, vişine, nectarine,

caise, piersici, cu arome fine,

pere-n galben aurite,

mere-n roşu smălţuite.



M-a-mbiat un prisăcar,

oferindu-mi un mic dar

în culori de chihlimbar:

faguri, miere de albine,

şi nectare cristaline.



Mâncaţi, dragii mei copii,

şi în coş veţi mai găsi

flori de câmp, viu colorate,

de iubire s-aveţi parte...







TOAMNA



Pe strada cu plopi doar vântul colindă,

Frunze foşnesc şi-n aer se plimbă.

Jos un covor din frunze uscate,

În galben-ruginiu şi maro pictate.



E toamnă deplină, şi-i soare-n amiezi,

Rămas-au, din toate, trei frunze mai verzi.

Spre seară, pe ramui, păsari s-adună,

Acolo-noptează, sub clarul de lună.



În zori, cade bruma şi ceaţa se lasă,

Din horn iese fumul, ce bine e-n casă!

Stau vitele-n grajduri, oile-n saivane,

De pază sunt câinii hrăniţi cu ciolane.



Acum, recolta-i strânsă-n hambare,

Şi-n beci totu-i pus la păstrare.

Bem mustul ce fierbe-n butoaie,

Şi frigem pe jar, pastramă de oaie.



E toamna bogată, bucate alese,

Fructe-aromate, noi punem pe mese.

Miroase-a plăcinte şi-a pâine-n cămin,

Pe faţa de masă - carafa cu vin…



Copiii-s la şcoală şi carte învaţă,

Tinerii se-nsoară şi-şi fac rost în viaţă.

Părinţii la muncă, bunicii-n ogradă

Dau foc la frunze şi mătură-n stradă.



Tufănele, crizanteme, armonie de culoare,

Răspândesc parfumul toamnei,

Pana hăt, departe-n zare şi-l combină-n

Dulci arome, amărui, răcoritoare…



Oriunde te-ai duce, te-ntorci iar acasă,

Că viaţa la ţară-i nespus de frumoasă!





*



IARNA



Afară ninge-ntruna

pe geamuri, flori de gheaţă,

în noapte-apar castele

pe munţi ascunşi în ceaţă.



În albe blănuri Iarna

s-a-nveşmântat sfioasă,

în juru-i roiesc fulgii,

facând-o mai frumoasă.



Îi suflă vântu-n plete

şi faţa îi dezmiardă,

Crăiasă a zăpezii

tronând în noaptea albă.



Ce peisaj feeric,

iată-l pe Moş Crăciun,

cu sacul plin de daruri

se-ndreaptă spre cătun.



Copii cuminţi visează,

dorinţe se-mplinesc,

sub bradul plin de globuri

cadouri strălucesc.



Ce cald e în odaie,

miroase-a cozonac,

în oală fierb sarmale,

friptura-i la proţap.



Pe străzi s-aud colinde,

urări de voie bună,

şi-n noaptea minunată

petrecem împreună.



E sărbătoarea lumii,

azi s-a născut Cristos,

din inimi se revarsă

al draostei prinos.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

ANOTIMPURI



Primăvara a gătit

natura-n smaralde,

dalbe flori i-a dăruit,

înşirate-n salbe.



Pe toate le-a poleit

în raze de soare,

a sădit dorul, iubirea,

dragostea cea mare.



A venit splendidă vara

cu plămada vieţii

şi a transformat în roadă

floarea tinereţii.



A avut grijă să-i dea

căldură şi ploaie,

făcând din sevă dulceaţă,

aromă, culoare.



Tronând carul alegoric

apăru toamna bogată

etalându-şi trei medalii

din aur, argint, aramă…



Roadele au fost culese,

a fost un festin

cu bucate multe, alese,

stropite cu vin.



Iată, iarna - o regină -

în mantie de hermină,

ce soseşte chiar acum,

în ajun de Crăciun.



Pentru marea sărbatoare,

a naşterii lui Isus

a-nceput fulgi albi să cearnă

troienind dinspre apus.





„SIMFONII DE PRIMĂVARĂ”



Iarna, cristaline unde

pe sub gheaţă se strecoară

şi-n noapte argintul Lunii

îl transformă-n poleială.



Ajunge o zi-nsorită

să se subţieze gheaţa

şi prin margini dantelate

să pătrundă-n apă viaţa.



Sălciile arcuite

spre oglinda de cleştar,

lasă gheţa ce le-mbracă

să prelingă stropi de apă.



Cade acum o picătură

şi alta se pregăteşte,

gheaţa râului în raze

şi cristale-ncet plezneşte.



Zăresc peştii curcubeu,

aurii şi argintii, ce-şi

pun solzii in valoare,

fluturând din aripioare.



Susur duios se aude,

„Simfonii de primăvară”,

şi pe maluri, dalbe flori

scot căpşorul din zăpadă.



Tot priveşti şi nu ai crede

că gingaşii ghiocei,

cu lăncile din smarald,

scot clinchet de clopoţei.



O boare de vânt uşoară

va purta mireasma lor,

„Vestitori ai Primăverii”,

bucuria tuturor.



Iarna însă nu se lasă,

„Babele” îşi pregăteşte

să cearnă zăpadă-n zări

troienind din nou cărări.





PRIMĂVARA



Ca o boabă străvezie Luna-i argintie,

cerul e întunecat, cu nori negri încărcat.

Fiindcă astăzi a plouat Primăvara a-ncercat

să cureţe atmosfera şi să încălzească Terra.



Dimineaţa m-a trezit din somn fluierarul

mi-a plăcut cântecul lui, sigur are harul.

A plouat şi a tunat, au venit cocorii,

într-un „V” frumos marcat ei spintecau norii.



Soarele a răsărit din nou după ploaie

e superb ca peisaj cum stau norii claie.

Unii pomi au înverzit, e un verde crud…

şi răspândesc florile mirosul lor nud.



Stau pisicile la soare tăvălindu-se în praf

miorlăie în cor motanii ca şi un taraf.

Mieii zburdă în poiene şi nici nu gândesc

că urmează sacrificiul Paştelui lumesc.



Se simte în atmosferă profunda schimbare

chiar şi oameni zâmbesc e o încântare…

Toţi trăim o transformare - pentru unii-i clar -

Primăvara le trezeşte instinctual primar.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

VISURI PLĂCUTE




Cu parfum de ghiocei,

violete, stânjenei,

zambile, mărgăritare,

bujori roşii la culoare,

tufe mari de liliac,

Primavara a-ncercat

să-mi schimbe a vieţii

cărare pe sub pomii

albi de floare.



Verde crud mi-a dăruit,

galben cornul a-nflorit,

roşu este merişorul,

albul ne alină dorul;

splendide roze îmbie,

spre visări si poezie.



Dar am rătăcit cărarea

că se înnorase zarea;

degeaba te-am căutat,

nicăieri nu te-am aflat

şi aşa, într-un târziu,

am văzut o stea

cu speranţa fluturândă

agăţată-n ea.



I-am promis

să-ncerc din nou

chiar în zori, pe rouă,

când Soarele va răsări,

dar iată că plouă.

Fulgerul străbate zarea

uite, am văzut cărarea

care duce înspre tine...



Dar un tunet pus

pe harţă îmi zice:

fă cale întoarsă,

mai ai multe de trăit

şi te aşteaptă sub

castani, un vis

pierdut de mulţi ani;

avea părul castaniu,

dar acum e argintiu.



Şi de-odată mă trezesc

chiar şi florile zâmbesc,

când văd cum o gărgărită

se prinde-n a mea cosiţă.

Oare cine te-a trimis,

iubitul meu drag din vis?

Gărgărita zboară iară,

am în suflet primavară.





GERUL BOBOTEZEI



Celsius a-nebunit,

unii zic că s-a scrântit,

gradele le-a încurcat

cu minus le-a calculat.



La Întorsura fost-au ieri

cu minus treizeci şi unu,

cum n-a fost tare demult,

amintire din trecut…



S-albise marea la ţărm,

şuiera vifor nebunul,

pe Dunăre pod de gheaţă

s-o poţi sparge doar cu tunul.



Treceam Dunărea în sănii

din Ostrov la Călăraşi,

caii potcoviţi din vreme,

tot trăgeau iavaş-iavaş.



Oştenii trăgeau obuzul,

în zori, chiar de dimineaţă,

să slujească taica popa,

la copca făcută-n gheaţă.



Popa cânta boboteaza,

botezul lui Isus Cristos

şi arunca crucea în apa

sfinţită cu busuioc…



Tineri s-aruncau în copcă,

şi înotau vitejeşte,

să scoată crucea din apă,

iute, cât ai zice peşte.



Toată lumea lua agheasmă,

El primea în dar cadoul,

doream să-nceapă coşia,

şi să proclamăm eroul.



Îmbrăcaţi în mândre straie

şi căciula pe-o ureche,

de prin sat veneau călare,

juni frumoşi, iubiţi de fete.



Început-au cavalcada,

când la trap, când la galop,

doi rămas-au fermi în cursă,

pentru miza pusă-n joc.



În aplauze primit-a,

premiul ce l-a câştigat,

un ştergar, Agheasma Mare,

calul ş-un chimir ornamentat.



Se-ncinsese chiar o horă,

când o fată a dispărut…

o săltase-n şa iubitul

făcându-se nevăzut.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

LACRIMA



A licărit o lumină,

s-a aprins o stea,

a bătut o inimă

ş-a înviat în suflet

dragostea mea.



Un nor a umbrit luminiţa,

o strângere de inimă

a schimbat sensul vieţii.

Cum ai putut ca să dispari?



Pe frunze s-a oprit vântul

şi-a alungat melodia dulce

a dragostei;

Boabe de cristal

au îngheţat pe gene

imortalizând suferinţa.



A apărut o luminiţă,

apoi… o rază de soare.

Căldura a învăluit inima

şi gheaţa de cristal

s-a transformat în rouă.



Genele umede se pleacă

sub greutatea privirilor tale.

Un surâs răsfoieşte amintirile,

roua are sclipiri de diamant.



Soarele privirilor tale

soarbe lacrimile

şi genele uşurate de povara lor,

descoperă zâmbetul privirilor.







ŢIE



Ai fost călăul meu,

atunci, în plină vară,

când îmbătat de pofte,

m-ai osândit tu, fiară.



Credeai că libertatea

răpindu-mi-o, pe veci

vei reuşi de tine

cu lanţuri să mă legi.



Te-ai înşelat amarnic

călăule hain,

viaţa-mi lângă tine

e ca un cer senin.



Iubesc omul feroce,

înfometat ca fiara,

iubirea e mai dulce

că tu îmi duci povara.



Te mistuie amorul?

în el, sfârşitul tău,

m-ai osândit la viaţă,

te voi iubi mereu.



Cu cât fiara se zbate

în ghearele durerii

cu atât creşte pofta

sălbatică a plăcerii.



În tine nu văd fiara,

văd prada hăituită

ce-n braţele plăcerii

s-aruncă-nebunită.



Osânda ţi-e păcatul,

povara îţi sunt eu;

mă vei iubi o viaţă,

te voi iubi şi eu!





AGONIE



Fără speranţă-n agonie,

privesc murind

în neagra noapte decepţia.

Delirul groazei mă topeşte,

minute trec îngrozitor,

Orgia clipelor de veghe

îmi umple sufletul de dor.



Coşmarul zilelor de ieri

acum este realitate,

Realitatea dură, crudă,

şi în sfârşit – eterna noapte.

Ce simt acum ţie-ţi voi spune:

iubire, ură, deznădejde...

O inimă care se stinge

şi lacrima-ţi ce străluceşte.







FANTEZIE



Când Soarele răsare

în zorii dimineţii

şi oamenii se avântă

în iureşul vieţii,

Al meu suflet pribeag

a şi intrat în noapte

şi-i bântuit sărmanul

de-a demonilor şoapte.



Viaţa mea, sărmana,

e trista resemnare,

onoare şi mândrie

călcate-s în picioare,

Un suflet ce se stinge

acum în voia sorţii

lăsându-se ofrandă

pe altarul sacru al morţii.



Un foc de artificii

şi sunt în altă lume

dar şi aici, iubite,

doar ţie îţi voi spune.

Aşa mi-a fost dat mie,

de tine să n-am parte

dar te-oi purta în suflet

chiar şi-n eterna noapte.





ARIPI ÎN CEAŢĂ



Ceaţa mantia-şi întinde,

a mea inimă cuprinde,

şi trec stoluri de cocori

pe sub cenuşiii nori.



Aripi negre fluturânde,

inimi triste, inimi blânde,

suferind în astă viaţă

pier stingându-se în ceaţă.



Doar pe vârfuri, sus în plopi,

frunze mai tresar uşor

şi-amaru înecat în dor,

se-ngână-n freamătul lor.



Negru sumbru e pământul,

şi puternic suflă vântul,

ceaţa este fumurie

şi mă chemă, mă îmbie...



Liniştea mă copleşeşte,

şi-n noapte mă urmăreşte,

dar acolo, al meu drag,

mă întâmpină în prag.



Braţe strâns înlănţuite,

inimi de amor zdrbite,

încleştarea e firească

ceaţa vrea să ne unească.



Mă doreşti, şi vreau, ştii bine,

sa fiu mereu doar cu tine.

Peste trunchii de copac

trec aripi de liliac.



Şi tu eşti acela care

îmi fură o sărutare...

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

TRANDAFIRII DRAGOSTEI



Fericiţi şi-au dăruit

marea lor iubire,

grădină cu trandafiri,

tihnă, fericire.



Rozele inimii lor

înfloresc întregul an,

dăruindu-le parfumul

florilor deschise-n ram.



Trandafirii, plini de rouă,

strălucesc diamantin,

sub a Soarelui căldură

etalându-se deplin.



Sunt arbuşti ornamentali,

au crengi lungi, spinoase,

frunze dantelate – verzi,

flori ca de mătase.



Feerie de culori,

încântă privirea,

bobocei trandafirii,

roze-n toată firea.



Albi şi galbeni, roz,

grena cu tentă de catifea,

tonuri calde, sângerii,

oranj, corai, sidefii...



Nu pot să nu amintesc

mirosul divin,

oferiţi, iubirii voastre,

buchetul sublim!









ACEL FLUTURAŞ DE NOAPTE



S-a învârtit în jurul unei lumânări,

crezând că-i Soarele.

Era fericit şi nu ştia că totu-i minciună.

Spre ziuă, lumânarea s-a stins

şi fluturaşul a adormit.



Când Soarele a răsărit în zori

“Acel fluturaş de noapte”

avea aripile arse şi sufletul zdrobit...

O rază timidă l-a îmbrătişat,

Soarele i-a dat aripi noi.



Fluturaşul priveşte lumânarea,

apoi raza de soare…

Raza e blândă, duioasă…



„Ştiu, tu nu eşti Soarele!”,

şi lacrimi îi scaldă privirile,

multe lacrimi, lacrimi de fericire.



“Acel fluturaş de noapte” plânge...

pentru el a răsărit un Soare nou,

Soarele adevărului.





CASTELUL DIN FILDEŞ





Cu turnuri crenelate,

ferstre argintate,

castelul înălţat pe coline,

mă duce cu gândul la tine...



Citeam poveşti şi poezii,

şi ne jucam cu alţi copii,

visam la feţi-frumoşi şi zmei

trăiam emoţii pentru ei.



Însă, când anii au trecut,

visam să-mi furi un mic sărut...



Culegeam flori din pădure,

zmeură, frăguţe, mure,

te ascundeai de mine-n crâng,

şi mă făceai uşor să plâng.



Strigam la tine să revii,

cărările păreau pustii,

mă-nfiorau zgomote mici

era să calc peste furnici.



În ciripit de păsărele

veneai cu două bucheţele

şi îmi cereai pentu o floare

să-ţi dau în schimb o sărutare.



O, câte sărutări ţi-am dat

şi-n braţe tu mai legănat,

eram atât de fericiţi

cu inocenţă-nlănţuiţi.



Acum, când anii au trecut,

şi ştim ce-nseamnă un sărut,

ne amintim cu duioşie

iubirea din copilărie.



Suntem maturi, dar uneori,

când Soarele răsare-n zori,

vedem în apele celeste

castelul alb dintr-o poveste.



AMANŢI...



Amanţi vor fi acei copii ce-n ale lor cămine

n-au dragoste şi nu-s iubiţi aşa cum se cuvine.

E dreptul lor să aibă parte şi de iubire-n viaţă

de-aceea caută haihui un suflet ce-i răsfaţă.



Nu îi condamn, că-i dreptul lor să fie fericiţi,

măcar aşa în viaţa lor să fie împliniţi.

Ei şi-au făcut, tineri fiind, familii şi copii

sperau să fie multumiţi, să aibă bucurii.



Dar uneori chiar frumuseţea şi agerimea minţii

îi fac o pradă prea uşoară în gheara suferinţei.

Apoi, se înhamă la jug că mai sunt încă tineri

şi este greu să înţeleagă că nu-i iubeşte nimeni.



Şi nu e drept, tânăr fiind, să-ti sacrifici viaţa,

doar pentru c-ai ales greşit perechea, dimineaţa.

Că-n zorii vieţii nu-ţi dai seama că eşti nefericit

şi tot încerci, pe orice căi, să simţi că eşti iubit.



Apoi, matur fiind, constaţi că te întorci acasă

doar pentru a te odinhni şi ai un loc la masă.

Astăzi e ziua unuia, mâine - o sărbătoare...

alergi să cumperi un cadou şi să oferi o floare.



Dar sufletul nemulţumit plânge-n adâncul firii,

emoţii tandre nu găseşte în zâmbetul privirii.

Şi dintr-o dată-n univers apare strălucirea

sunt ei, amanţii minunaţi, ce-şi dăruiesc iubirea.



Nicicând, nimic n-a fost aşa, dar totul e aievea

de este el sau este ea, ţi-o spune chiar plăcerea...

Dorinţa de a fi iubit nu-ţi trece într-o noapte,

imbold erotic – să trăieşti ale iubirii şoapte...



Eşti zi de zi tot mai surprins cum te trezeşti la viaţă

te-ai dărui la infinit, n-ai vrea să pieri în ceaţă.

Secretul crezi că îl păstrezi de ceilalţi ascunzându-l,

nu vrei rupturi, doar să repeţi - iubirea frematândă.



Prin dragoste purificaţi nu vă temeţi de Soare

şi-n mare voi vă aruncaţi când Luna-n nori dispare...

Nimic nu este aşa sublim ca dragostea-nfocată

Ce o primiţi şi-o dăruiţi amanţilor deodată.



Amanţi - cei care se iubesc doar pentru a lor plăcere,

nu cer nimic, doar dăruiesc imensa lor avere...

Iubire este tot ce au mai scump şi pur în lume

şi nu le pasă de genuni, trăiesc doar o minune.



Se poate întâmpla oricui, oricând în astă viaţă,

să se trezească-n zori de zi c-a rupt a vrăjii mreajă.

Şi oare nu ar fi păcat să-ţi iroseşti iubirea

fără să simţi pe-acest pămant ce-nseamnă fericirea?



Amanţii sunt complementari şi-şi satisfac capricii

ce le-nfrânau de mai mulţi ani, trăind în sacrificii.

Un foc de tabară arzând în noaptea înstelată

înalţă flăcări şi scântei, mocnesc tăciuni în vatră..

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

DILEME




Mă întreb a câta oară, oare ce s-a întâmplat

Nu sunt aceeaşi femeie şi tu acelaşi bărbat?

Am greşit că te-am iubit când erai nefericit

Şi când în durerea ta nimeni nu te alinta?



Uneori ţi-e dor de mine şi mă iei cu tine.

Ne plimbăm în Paradis… Sau e doar un vis?

Ne iubim fără rezerve ca şi prima oară

Oare ce ne-o dărui dragostea fugară?



Eşti total indiferent, sau chiar ţii la mine?

Cine poate să-mi răspundă ce ar fi mai bine

Să devin un munte mare plin de nepăsare

Sau o mare zbuciumată iubită de Soare?



Nu am Doamne nici un rost, şi îmi merge prost…

Uneori de duioşie inima-mi tresaltă

Când îmi amintesc de tine, cel de altădată

Care-mi împlinea iubirea doar de noi visată.



Într-o zi ţi-ai exprimat sincer tot regretul

Că m-ai cunoscut târziu, cum spunea poetul…

Ce să fac nu-i vina mea, aşa a vrut soarta

Să-mi dăruieşti dragostea când nu eşti cu alta.



Mă întreb adeseori cum să-mi trăiesc viaţa

Vreau sa te cunosc mai bine, bună dimineaţa!

Bună ziua să îmi fie, chiar de-s necăjită,

Bună seara, noaptea vine, vreau să-ţi fiu iubită!





CUGETARE



Când mă uit într-o oglindă, mă cuprinde disperarea,

cine e femeia asta? mă frământă întrebarea…

N-o cunosc, e o străină ce viaţa mi-a furat,

mi-a rămas doar amintirea unui vis demult uitat.



Unde este Mariana, cu şăgalnica-i privire,

fetişcana cea sfioasă născută pentru iubire?

A plecat demult de-acasă, s-a pierdut în astă lume,

încercând să îşi găsească dragostea şi-un bun renume.



La-ntâlnit şi s-au iubit, dar ce mult a suferit.

dacă nu era Susanne oare cum ar fi trăit?

Bucuria vieţii sale era Ea, în orice zi,

mângâindu-i sufleţelul, dăruindu-i bucurii.



Astăzi fiica mea-i femeie şi îşi are rostul ei,

îi doresc să îşi trăiască epopeea dragostei.

O văd şi-mi aduc aminte cum eram la vârsta ei,

unde-s anii tinereţii, este-o glumă dragii mei?



Parcă nici nu-mi vine-a crede că trecut-au atâţi ani,

l-am pierdut şi-s pustiită, nici părinţii nu-i mai am.

Uneori aş vrea să plec, alteori să mai rămân

să încerc să caut acul pierdut în carul cu fân.





ARAR



Sunt ofilită şi mă doare,

am fost cândva încântătoare.

Prietenii curte-mi făceau

şi unii-n taină mă iubeau.



Eram cochetă, răsfăţată,

râvnită, mândră, rafinată.

Sincer, pledez nevinovată!

pe-atunci eram imaculată...



Arar, în nopţile cu lună,

doresc să fim iar împreună.

Aştept, dar totu-i în zadar

Tu ai plecat şi n-ai habar.



Acum, trecutu-ndepărtat

îmi pare un vis estompat.

Să te urmez n-aş fi putut,

aveam o fiică de crescut.



Să joci la loterie-nvaţă

când nimeni nu te mai răsfaţă.

Deci, fă hazardul, circumstanţa,

să-ncline uşurel balanţa.



M-am resemnat, însă e greu,

o ştie doar sufletul meu.

De aceea, voi - amicii mei,

să nu rămâneţi singurei.



Copiii-şi trăiesc viaţa lor,

daţi frâu liber viselor!





SPERANŢA



N-am să mor de întristare, o să-mi fie bine!

Am să iau din viaţa asta ce mi se cuvine!

În iubire şi-n războaie totul e permis,

Nu am să-mi petrec viaţa atârnând de-un vis.



La război ca la război, dar iubirea-i pentru doi

Pentru mine nu există jumătate de măsură

Împărţind totul în două între iubire şi ură,

E-ul pasiunii mele e şi al tău într-o măsură.



Eu am să aleg iubirea fiindcă îmi lipseşte,

Tu alegi ce ţie-ti place, totul se plăteşte!

Când voi fi din nou călare pe al vieţii val

Am să-mi amintesc iubite că m-aştepţi la mal.



Am ştiut întotdeauna ce vreau de la viaţă,

Soarta-mi va zâmbi din nou, vom fi faţă-n faţă.

Eu te voi privi cu drag dulce amăgire,

Că tu-mi vei fi călăuza înspre fericire.



Şi mâine-i o nouă zi, totu-i vechi sub Soare

Deşi roua cade-n zori, se ridică-n zare!

Curcubeul luminos străluceşte după ploaie

Luna-şi plimbă printre stele argintie straie.



Dintr-odată vedem altfel lumea cea albastră

Ce frumos e asfinţitul privit prin fereastră!

Mi-aş dori să ne petrecem serile-mpreună

Adormind îmbrăţişaţi, sub clarul de lună.

"ZORI ŞI ASFINŢIT"

LUNA




Corabia selenară, printre nori pluteşte

oare încotro se-ndreaptă, şi cine vâsleşte?



Luna-i suplă, argintie, şi nu-i pasă de nimic...

pe stele le ocroteşte, pe Luceafar ...ce să zic?



O regină, o femeie, aveţi oare voi idee?

somnul nostru îl veghează şi ne mângâie c-o rază.



Raza ei, raza de lună, ne urează „noapte bună!”

şi poveşti nemuritoare ea ne spune zâmbitoare.



O fi fost îndragostită de a Soarelui strălucire,

cine oare-a pedepsit-o pentru marea ei iubire?



O fi chiar adevărat că Soarele-a divorţat

şi-a iubit o răsărită „Floarea-Soarelui” numită?



Biata fată, cată-n nori când dispare Luna-n zori;

după Soare se roteşte şi-i şopteşte că-l iubeşte.



Luna mândră-şi poartă voalul presărat cu stele

şi-nhamă la Carul Mare câteva din ele.



Uneori în neagra noapte ea se scaldă-n mare

oglindindu-şi chipul mândru, puţin gânditoare.



În oceane lung priveşte, o fi căutând un peşte?

Peştişorul de aur să-i dea un tezaur?



Poate vrea şi un palat pentru Soare rezervat

sau să-i dea iubirea lui, strălucirea Soarelui?



Poate într-o bună zi, cine ştie când va fi

vor fi din nou împreună Soarele şi mândra Lună.





VRAJA



Seara, ciorile se-ntorc,

Nimeni nu ştie de unde,

Multe, negre, vorbăreţe,

Roluri părând să înveţe.



Or fi ciorile măicuţe –

fete fără de noroc?

Asta mă-ntrebam aseară

Singură, aşa-ntr-o doară.



Unele mai obosite

Pe antene poposesc,

Parcă-s note-n portative

Muzicale, emotive…



Altele, în parc ascunse,

Stau pe ramuri nemişcate,

Voind somnul să le poarte

în visare, peste noapte.



Una pare că visează,

Tot suspină şi oftează...

Ea-i prezintă unui Paşă

Rochii negre din mătase.



El îi cere să-l iubească

Şi nunta s-o hotărască.

Ea-l întreabă, temerară:

Crezi în dragostea fugară?



Vreau să-ţi dăruiesc palate,

inele cu nestemate,

aurul ce-am adunat,

numai ia-mă de bărbat.



Vai, de stol m-am răzleţit,

Sufletul ţi-am dăruit,

Şi ţi-aş fi alăturea,

Dar nu stă-n puterea mea!



Mâine-n zori, la mânăstire,

Stareţa va da de ştire

Că o maică a plecat

Şi-n cioară s-a transformat.



Stai, îţi pun un văl pe faţă,

Că „nevoia ne învaţă!“...

Nimeni n-o să reuşească,

în deşert, să te găsească.



Se trezeşte mica cioară,

Simte-n suflet primăvară…





Aripile îşi întinde,

Orizontul îl cuprinde,

Vede stolul ei în zare

Şi-l priveşte, visătoare.



Inima-i în piept tresare,

Paşa, demn, ţine-a ei cale.

Călărindu-şi albul cal,

Flutură un negru voal.



El îi pune-n plisc o floare

Şi-o sărută cu ardoare.

Vraja este spulberată:

Ţine-n braţe-o mândră fată.





FAUN - ZEUL FECUNDITĂŢII



Pe luciul lacului glisează

- frumoasă, dulce, libertină,

în voaluri fine - o codană -

o libelulă diafană …



În ritmul muzicii-n surdină,

cu graţie de balerină,

cu gesturi ample-şi exhibă

al corpului mister.



Prin dansul ei mărturiseşte

iubirea pentru prinţul care

i-a dăruit ieri un buchet

din albe lăcrimioare.



Din fundal tâşneşte Faun

şi încearcă să o fure,

s-o ducă-n poiana verde

din tainica pădure.



În braţe-o ia şi-n piruete

alunecă pe gheaţă,

pe “Bolero” de Ravel

o cucereşte plin de zel.



Este dorinţa pătimaşă

ce-i captivează şi-i uneşte

într-un sărut prelung

şi gheaţa-ndată se topeşte.



Aplauzele-n cascadă

consacră fecunda pereche,

pe Faun deghizat în prinţ

şi muza... eterna poveste.







VRĂJMĂŞIE



Cic-a fost odat-un moş,

ce-avusese un cocoş -

El i-a dat averea toată

şi-o viaţă minunată.



Avea moşul trei copii:

un câine - paznic în vii,

o pisică jucăuşă,

un şoarece, după uşă…



Ea, felină, delicată,

se alintă-n graţii scăldată,

miorlăie şi se răsfaţă

n-are nicio grijă-n viaţă.



El - o latră hămăind-

oare ce-o mai fi dorind?

şi închis în curtea mică,

mârâie către pisică.



Ea pe garduri se cocoaţă

chiar pe poartă, vizavi,

parc-ar vrea să îl provoace,

oare cine poate şti?



El se dă dulău de curte,

casa zice c-o păzeşte,

asta, patru anotimpuri,

chiar de iarna-l troieneşte.



Pisica-i stăpână-n casă,

pe fotolii şi pe masă,

pe şoareci i-a izgonit

şi-şi caută un iubit.



Chiar în zori, dis-dimineaţă,

se spală pe cap, pe faţă,

blana-ntreagă-şi netezeşte

şi în stradă o zbugheşte.



Mai demult, cică, bătrânul

a făcut un mic zapis,

şi-a lăsat averea toată

celor trei, cum le-a promis…

Pisica a pus înscrisul

dup-o grindă, dragii mei,

să ne fie clar “permisul

că pot sta-n casă şi ei”.



Şoricelu-a ros zapisul

şi pisica-l tot aleargă,

câinele o duşmăneşte

fiindcă l-a lăsat în stradă.



Uneori urlă în noapte

şi spune că nu mai poate,

nu mai vrea s-o duc-aşa,

Doamne, ce viaţă grea!



Stăpânii s-au tot schimbat,

azi, câinele doarme-n pat,

zilnic iese la plimbare,

are haine şi mâncare!



Pisica tot cercetează,

casa-ntreagă controlează,

pe stăpâni îi linguşeşte,

şi le toarce, că-i iubeşte.



Pe şoarece l-au uitat,

şi de-atunci s-a răzbunat

“Când pisica nu-i acasă,

şoarecii joacă pe masă!”





ISPITA



Este primăvară, soare şi merii sunt albi de floare.

Dinspre livezi te îmbie un parfum ce se transformă

în suc dulce-acrişor avâd aromă de măr..

Peste vară, merişoare mai întâi verzi la culoare

se transformă într-o noapte în merele acum coapte...



Mărul galben îl îmbie sub a arşiţei văpaie,

setea-i pârjoleşte trupul şi Adam doarme pe-o claie.

Se trezeşte şi zăreşte mărul auriu din pom

şi fără sa stea pe gânduri îl înhaţă, măi ce om ...

Mărul îi rămâne-n gât deşi Adam tot înghite

o sa vadă lumea-ntreagă ce-ai făcut pe negândite.



Într-o altă poieniţă, Eva cade în ispită

şi culege două mere, dar precaută, chitită,

le ascunde sub cămaşă sa nu fie oropsită...

Merele sunt parfumate, acrişoare, mari şi roşii –

că se văd de la distanţă şi îmbie pofticioşii.



Adam o vede pe Eva - jos în vale, la izvoare,

şi-l cuprinde marea sete văzându-i merele-n zare.

De sub tufe lunecând, într-un Măr-Domnesc se suie

şarpele chitit să-i facă - fructul oprit să-l începă.

Se preface că nu ştie şi să-ncerce îi îmbie

cu un mare Măr-Domnesc pe cei doi ce nu-ndrăznesc.



Pentru mărul roşu, mare, calcă porunca-n picioare...

Mai târziu, pe luna plină, Eva si Adam suspină,

dar suspină de plăcere – a-nceput luna de miere

chiar acolo jos pe-o claie, în grădina lui tataie...